Rolul Sfintei impartasanii in viata duhovniceasca

- Care este rolul Sfintei împărtăşanii în viaţa duhovnicească?

- Eu cred că viaţa duhovnicească şi viaţa creştină înseamnă acelaşi lucru. Nu trebuie să separăm viaţa cotidiană de viaţa bisericească, ci trebuie să aşezăm Sfânta Euharistie chiar în centrul vieţii creştine. Toate celelalte Sfinte Taine converg spre Sfânta Euharistie. Pentru că putem spune că în Sfânta Euharistie se realizează Taina Bisericii. Şi prin aceasta aş începe răspunsul meu.

Mai întîi de toate, participarea la Sfânta Euharistie nu este un act individual, ci un act personal şi cînd zic personal înţeleg participarea în comuniune; în comuniune cu Dumnezeu şi cu întreaga umanitate. În Euharistie umanitatea întreagă, răscumpărată de Dumnezeu, se unifică şi devine o icoană. Şi această icoană exprimă două aspecte: iubirea şi credinţa în Dumnezeu. De aceea, înainte de a începe Canonul euharistice, diaconul spune: „Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gînd să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh". Deci, în momentul Euharistiei, Biserica se uneşte într-un trup de iubire, de credinţă şi de iubire. În acest fel, participăm la Sfânta Liturghie pentru a aduce lui Dumnezeu ofranda noastră. Este un moment esenţial şi atunci cînd preotul spune: „Ale Tale, dintru ale Tale, Ţie aducem de toate şi pentru toate". În acest moment, în numele oricărui om botezat, care prin botez este, deopotrivă, împărat, profet şi preot, preotul oferă lui Dumnezeu întreaga creaţie. Vocaţia fiecăruia este de a fi preot în creaţie. Este ceea ce a făcut Adam în paradis. Din păcate însă, Adam nu şi-a îndeplinit pînă la capăt această lucrare de preot în creaţie. Nu vreau să explic mai mult, dar ceea ce este foarte important, mai ales pe plan teologic, este raportul omului cu creaţia şi cu Dumnezeu. De asemenea, important este faptul că numele care s-a dat Liturghiei exprimă aceasta. În limba greacă anaforà înseamnă ofrandă, exprimînd raportul tuturor creştinilor, prin intermediul preotului, cu Dumnezeu. Apoi, momentul următor este acela cînd preotul invocă pogorîrea Duhului Sfânt, „peste noi şi peste aceste daruri ce sînt puse înainte".

Această chemare a Duhului Sfînt peste noi este o continuare a Tainei Mirungerii, deci o prelungire a Cincizecimii.

Al treilea moment este împărtăşirea cu Trupul şi Sîngele lui Hristos. Deci, în Euharistie este o mişcare de convergenţă, care uneşte mai întîi totul, iar apoi o mişcare de expansiune în afară, care alimentează şi dă putere vieţii noastre creştine.

Părintele Symeon

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 137-138)

Categoria: Articole

Cautare: