Rugăciunile de iertare

Domnului să ne rugăm.

(letrină două rânduri) Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce cu înţelepciunea Ta cea de negrăit ai zidit pe om din ţărână şi întocmindu‑l după chipul şi asemănarea Ta, l‑ai împodobit cu înfăţişare şi frumuseţe, ca pe o cinstită făptură cerească, spre măreţia şi strălucirea slavei şi a împărăţiei Tale; dar el călcând cuvântul poruncii Tale şi nepăzind chipul Tău, de care era învrednicit – pentru ca răutatea să nu fie fără de moarte – din iubire de oameni, ca un Dumnezeu al părinţilor noştri ai poruncit amestecului şi împreunării acesteia şi acestei negrăite legături a Ta – prin vrerea Ta cea dumnezeiască – să se desfacă şi să se risipească, pentru ca sufletul să meargă acolo de unde fiinţă şi‑a luat, până la obşteasca înviere, iar trupul să se desfacă în cele dintru care a fost alcătuit.

Pentru aceasta Ţie ne rugăm, Părintelui celui fără de început şi Unuia‑Născut Fiului Tău şi Preasfântului şi celui de o fiinţă şi de‑viaţă‑făcătorului Tău Duh, să nu îngădui ca făptura Ta să fie înghiţită de pieire; ci trupul să se desfacă în cele dintru care a fost alcătuit, iar sufletul să se aşeze în ceata drepţilor.

Aşa Doamne, Dumnezeul nostru, să biruiască mila Ta cea nemăsurată şi iubirea de oameni cea neasemănată. Şi de a căzut robul Tău acesta sub blestemul tatălui său, sau al maicii sale, sau sub blestemul său; de a amărât pe vreun preot şi a luat de la el legătură nedezlegată; de a căzut în grea afurisenie de la arhiereu şi din nepăsare sau din lenevie n‑a dobândit iertare; iartă‑l pe acesta prin mine păcătosul şi nevrednicul slujitorul Tău. Şi trupul lui îl dezleagă în cele din care a fost alcătuit, iar sufletul lui îl rânduieşte în corturile sfinţilor. Aşa Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai dat sfinţilor Tai ucenici şi apostoli această putere ca să dea iertare de păcate, zicând: oricâte veţi lega şi veţi dezlega, să fie legate şi dezlegate, şi printr‑înşii şi nouă, măcar că suntem nevrednici, din iubire de oameni, ne‑ai dăruit această putere, dezleagă pe adormitul robul Tău (N), de păcatul sufletesc şi trupesc, şi să fie iertat şi în veacul de acum şi în cel ce va să fie, pentru rugăciunile Preacuratei şi pururea Fecioarei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Amin.

Domnului să ne rugăm.

(letrină două rânduri) Stăpâne mult‑Îndurate, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai dat sfinţilor Tăi ucenici şi apostoli cheile împărăţiei cerurilor, iar după sfântă învierea Ta, cea de a treia zi, cu harul Tău le‑ai dăruit puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor, ca să fie legate şi în cer câte de dânşii pe pământ s‑au legat, şi tot aşa să fie dezlegate şi în cer câte de dânşii pe pământ s‑au dezlegat; Cel ce prin nespusa Ta iubire de oameni ne‑ai învrednicit şi pe noi smeriţii şi nevrednicii robii Tăi să fim moştenitori ai aceluiaşi preasfânt dar şi har, ca şi noi de asemenea să legăm şi să dezlegăm cele ce se întâmplă în poporul Tău; Însuţi, Preabunule împărate, prin mine, smeritul şi nevrednicul slujitorul Tău, iartă robului Tău (N), orice a greşit ca un om în această viaţă; şi‑i iartă lui toate câte a păcătuit cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul, dezlegându‑l şi de legătura pusă în orice chip asupra lui, cu care el însuşi din mânie sau din altă pricină s‑a legat pe sine, sau de la arhiereu, sau de la altcineva a suferit o alunecare ca aceasta, prin pizma şi prin lucrarea diavolului. Binevoieşte, Preabunule şi mult‑Îndurate, ca sufletul lui să se aşeze cu sfinţii, care din veac au bineplăcut Ţie, iar trupul să se dea firii celei zidite de Tine. Că binecuvântat şi preaslăvit eşti în veci. Amin.

Domnului să ne rugăm.

(letrină două rânduri) Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, Care a dat sfinţilor Săi ucenici şi apostoli dumnezeieştile porunci ca să lege şi să dezlege păcatele celor căzuţi, şi de la dânşii asemenea şi noi am primit putere să facem aceasta, să te ierte pe tine, fiule duhovnicesc, de tot ce ai greşit în viaţă ca om, cu voie sau fără voie; acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Arhiereul sau întâiul preot zice ecfonisul: Că Tu eşti învierea, viaţa… apoi se face sărutarea icoanei sau a Sfintei Cruci aflată pe pieptul mortului, în care timp preoţii şi strana cântă stihirile:

Glasul al 2‑lea: Când de pe lemn…

Veniţi, fraţilor, să dăm mortului sărutarea cea mai de pe urmă, mulţumind lui Dumnezeu; căci acesta a ieşit din rudenia sa şi de groapă se apropie, nemaiîngrijindu‑se de cele deşarte şi de trupul cel mult‑pătimitor. Unde sunt acum rudele şi prietenii, căci iată ne despărţim? Să ne rugăm ca Domnul să‑i facă odihnă.

Ce despărţire este, o fraţilor! Ce tânguire, ce plângere în ceasul de acum! Deci, veniţi să sărutăm pe cel ce puţin mai înainte a fost cu noi. Că se dă gropii, cu pământ se acoperă, în întuneric se sălăşluieşte, cu morţii se îngroapă. Toate rudele şi prietenii, acum când ne despărţim, să ne rugăm ca Domnul să‑i facă odihnă.

Acum toată mărirea cea înşelătoare a deşertăciunii vieţii se desface; pentru că sufletul a părăsit locaşul său, vasul s‑a spart; lutul s‑a făcut negru, fără glas, fără simţire, mort, nemişcat; pe care petrecându‑l la groapă, să ne rugăm Domnului să‑i dea odihnă în veci.

Ce este viaţa noastră? Cu adevărat floare şi abur şi rouă de dimineaţă. Veniţi să vedem lămurit în morminte: unde este frumuseţea trupului, unde sunt tinereţile? Unde sunt ochii şi chipul trupului? Toate s‑au veştejit ca iarba, toate au pierit. Veniţi deci să cădem la Hristos cu lacrimi.

Mare plâns şi tânguire, mare suspin şi nevoie este despărţirea sufletului. Atunci apare iadul şi pierzarea pentru viaţa cea trecătoare, care este umbră fără fiinţă, vis de înşelăciune care se arată ca o nălucă, chin al vieţii pe pământ. Să fugim departe de tot păcatul lumesc, ca să moştenim cele cereşti.

Văzând pe mort zăcând, toţi să ne gândim la ceasul din urmă, căci omul trece ca fumul pe pământ, ca floarea a înflorit, ca iarba s‑a tăiat, cu pânză se înfăşoară, cu pământ se acoperă. Pe acesta lăsându‑l acoperit, lui Hristos să ne rugăm, ca să‑i dea odihnă în veci.

Veniţi urmaşii lui Adam, să vedem pus în pământ pe cel după chipul nostru, dezbrăcat de toată frumuseţea, topit în mormânt, putrejune viermilor, de întuneric stricat, de pământ învelit; pe care lăsându‑l acoperit, lui Hristos să ne rugăm ca să‑i dea odihnă în veci.

Când sufletul este răpit cu putere din trup de îngeri înfricoşători, el uită de toate rudele şi cunoscuţii, şi poartă grijă de cele viitoare, de judecăţile ce vor fi asupra deşertăciunii şi trupului mult chinuit. Veniţi să rugăm pe Judecătorul şi toţi să cerem ca Domnul să‑i ierte cele ce a greşit.

Veniţi, fraţilor, la groapă să vedem ţărâna şi praful, din care am fost zidiţi. Unde mergem acum? Şi ce ne‑am făcut? Cine este săracul sau bogatul? Cine este stăpânul? Cine este slobodul? Au nu sunt toţi ţărână? Frumuseţea chipului a putrezit şi toată floarea tinereţilor a veştejit‑o moartea.

Cu adevărat, toate dulceţile şi măririle vieţii sunt deşertăciune şi stricăciune, pentru că toţi vom pieri, toţi vom muri; împăraţii şi mai‑marii, judecătorii şi căpeteniile, bogaţii şi săracii şi toată firea omenească; căci cei ce oarecând erau în viaţă acum sunt aşezaţi în morminte; pentru care să ne rugăm Domnului să le dea odihnă.

Toate mădularele trupului se arată acum netrebnice; cele ce puţin mai înainte erau mişcătoare, toate sunt nelucrătoare, moarte, nesimţitoare; căci ochii au apus, picioarele s‑au legat, mâinile şi auzul au încetat, limba cu tăcere s‑a îngrădit şi gropii se dă. Cu adevărat deşertăciune sunt toate cele omeneşti.

Mântuieşte pe cei ce nădăjduiesc întru tine, Maica Soarelui celui neapus, Născătoare de Dumnezeu, şi fă milostiv pe Preabunul Dumnezeu cu rugăciunile tale, rugămu‑ne, ca să dea odihnă celui ce a răposat acum, unde sufletele drepţilor se odihnesc; arată‑l moştenitor bunătăţilor celor dumnezeieşti în locaşurile drepţilor, întru pomenire veşnică, ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Slavă… glasul al 6‑lea:

Văzându‑mă zăcând fără glas şi fără suflare, plângeţi toţi pentru mine, fraţilor şi prietenilor, rudelor şi cunoscuţilor, căci ieri vorbeam cu voi şi fără de veste mi‑a venit înfricoşătorul ceas al morţii. Ci veniţi toţi care mă iubiţi şi mă sărutaţi cu sărutarea cea mai de pe urmă, că de acum nu voi mai umbla, nici nu voi mai vorbi cu voi. Pentru că mă duc la Judecătorul, unde nu este părtinire; căci sluga şi stăpânul împreună vor sta; împăratul şi ostaşul, bogatul şi săracul în aceeaşi cinste vor fi; şi fiecare, după faptele sale, sau se va preamări sau se va ruşina. Ci vă rog pe toţi şi mă cucernicesc vouă, să vă rugaţi neîncetat lui Hristos‑Dumnezeu pentru mine, ca să nu fiu rânduit, după păcatele mele, la locul de pedeapsă, ci să mă aşeze unde este lumina vieţii.

Şi acum…, a Născătoarei:

Hristoase, pentru rugăciunile celei ce Te‑a născut, ale Înaintemergătorului Tău, ale apostolilor, proorocilor, arhiereilor, cuvioşilor şi drepţilor, şi ale tuturor sfinţilor, odihneşte pe robul Tău cel adormit.

Apoi: Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…, troparele: Cu duhurile drepţilor… şi celelalte. Diaconul zice ectenia pentru morţi şi preotul rugăciunea: Dumnezeul duhurilor…, iar după ecfonis: Slavă… Şi acum… şi apolisul acesta:

Cel ce a înviat din morţi, Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile preacuratei Maicii Sale, ale sfinţilor şi întru tot lăudaţilor apostoli, ale preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri, ale sfântului şi dreptului Lazăr cel înviat a patra zi din morţi şi ale tuturor sfinţilor, sufletul robului Său (N),cel mutat de la noi, în corturile drepţilor să‑l aşeze, în sânurile lui Avraam să‑l odihnească şi cu drepţii să‑l numere, iar pe noi să ne miluiască, ca un bun şi de oameni iubitor.

Apoi preotul (diaconul) zice:

Întru fericită adormire, veşnică odihnă dă, Doamne, sufletului adormitului robului Tău (N), şi‑i fă lui veşnică pomenire.

Preotul sau soborul cântă o dată, iar cântăreţii cântă de două ori: Veşnica pomenire… Apoi, ridicând trupul, îl duce, cântând: Sfinte Dumnezeule… şi celelalte, la groapă, unde preotul toarnă peste trupul celui răposat, în chipul Sfintei Cruci, vin amestecat cu untdelemn, zicând: Stropi‑mă‑vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla‑mă‑vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Iar după ce este coborât coşciugul în groapă, preotul, luând pământ cu lopata, aruncă cruciş deasupra, zicând: Al Domnului este pământul şi plinirea lui, lumea şi toţi cei ce locuiesc într‑însa, apoi varsă în groapă cenuşa din cădelniţă şi se astupă groapa cu pământ, după datină, în care timp se cântă troparele: Cu duhurile drepţilor… şi celelalte, cu otpustul: Slavă lui Dumnezeu, Care aşa a binevoit.

SĂ SE ŞTIE: această slujbă, precum s‑a arătat mai sus. se cântă şi la femei şi la copiii ce sunt cu vârsta mai mari de şapte ani.

Categoria: Slujba inmormantarii

Cautare: