www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Rugă - de Eliana Popa

Rugă - de Eliana Popa

Doamne, Iisuse Hristoase, întărește-ne credința

Și în Sfânta Ta Lumină înnoiește-ne ființa!

Și ne vindecă orbirea și picioarele infirme,

Care nu mai pot a merge, să se roage către Tine.

Doamne, Iisuse Hristoase, luminează bezna minții,

Să pășim și noi pe Calea pe care-au urmat-o Sfinții;

Vindecă de neputință și leprosul și ologul,

Cum atunci, lângă Vitezda, slobozita-i slăbănogul.

Doamne, Iisuse Hristoase, pregătește-ne aici,

Ca atunci când va fi vremea, să-i urmăm pe Mucenici.

Dă-ne dragostea fierbinte pe care au avut-o ei,

Să murim pentru credință ca cei Șapte Macabei.

Doamne, Iisuse Hristoase, poartă-ne-napoi prin vremi,

Să privim cum și-au dat viața Sfinții Martiri Brâncoveni;

Cum străbunii noștri vrednici, purtând cuşma sau catrința,

Nu Te-au pus ca noi pe Cruce… și nu și-au vândut credința.

Doamne, Iisuse Hristoase, cercetează via Ta

Să vezi dacă azi mai afli, roadă sfântă coaptă-n ea.

Și de-o fi trimite, Doamne, de cu zori culegătorii,

Că la adăpostul nopții stau la pândă prădătorii.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Tatălui de Sus,

Să primesc a Ta iubire, nici curat, nici vrednic nu-s,

Dar încerc s-alerg la Tine, Tu-mi ești singur Ajutorul

C-am ales să urc Golgota și apoi să urc Taborul!

Categoria: Poezie religioasă

Cautare:

Rugă - de Eliana Popa

Vizualizari: 19

Id: 31056

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.