Rugaciune a Sfantului Efrem Sirul

Slavă și mare cuviință Unuia Bunului și Iubitorului de oameni Dumnezeu, Cel ce ne dă nouă împărăția Sa prin darul Său! Vindecă-mă, Doamne, și mă voi vindeca, Cel Unul înțelept și milostiv! Rog bunătatea Ta, vindecă rănile sufletului meu și luminează ochii minții mele și, de vreme ce s-a împuțit mintea mea, sarea darului Tău să o îndulcească! Și ce voi zice Ție? O, mai înainte Cunoscătorule, Cel ce cerci inimile și rărunchii, Tu singur știi cum însetează sufletul meu ca un pământ fără de apă și Te dorește pe Tine inima mea, că pe cel ce Te iubește pe Tine, de-a pururea darul Tău îl satură. Și precum întotdeauna m-ai auzit pe mine, să nu treci nici acum cu vederea rugăciunea mea, căci ca o robită este mintea mea, pe Tine, singur, Mântuitorul adevărului, căutându-Te. Deci, trimite darul Tău, ca, venind, să-mi sature foamea și să-mi adape setea! Că de Tine, Lumina adevărului și Dătătorul mântuirii, doresc și însetez. Deci, dă-mi mie cererile mele și revarsă în inima mea o picătură a dragostei Tale, ca să se aprindă ca o văpaie în inima mea și să mistruiască mărăcinii și spinii ei, gândurile cele rele.

Deși eu m-am lepădat și mă lepăd, ca cel ce sunt de țărână, fiu al celui de țărână, Tu, Cel ce ai umplut vedrele de binecuvântarea Ta, potolește setea mea din darul Tău! Și Cel ce ai săturat cei cinci mii de bărbați din cele cinci pâini, satură-mi foamea mea din binecuvântarea cea nemăsurată a bunătății Tale! Iubitorule de oameni, Bunule, dacă peste buruieni și peste flori și peste tot felul de verdețuri ale pământului se varsă cu îndestulare darul Tău, cu cât mai mult se vor dărui cererile robului Tău, cel ce se roagă Ție! Că iată, și văzduhul se luminează, și păsările își schimbă glasurile lor din slava cea multă a înțelepciunii Tale. Iată încă și tot pământul se îmbracă cu haină de flori, care se țes fără de mâini omenești. Se bucură și prăznuiesc două praznice: unul pentru Adam, fiul său cel întâi-născut, că a înviat, iar altul pentru Stăpânul său, că S-a pogorât și a umblat pe dânsul. Iată și marea se înmulțește din darul Tău și îmbogățește pe cei ce înoată pe ea.

Darul Tău îmi dă îndrăzneală de a grăi către Tine, și dorirea ce o am către Tine mă silește pe mine. Iar dacă șarpele, începătorul răutății, cel din început ucigaș de om, în vremea aceasta apropiindu-se, își deschide gura sa, cu cât mai mult vei deschide gura robului Tău, cel ce Te dorește pe Tine, spre slava și lauda darului Tău! Iubitorule de oameni, Bunule, Cel ce ai primit cei doi bănișori și ai lăudat voia văduvei, primește rugăciunea mea, a robului Tău, și înmulțește rugăciunea mea și împlinește-mi cererile mele, ca să mă fac lăcaș sfânt al darului Tău și să locuiască în mine; și el să mă învețe pe mine cum să-I plac Lui, ca să răsune în alăuta mea cânt de umilință și de veselie și să strângă mintea mea ca un frâu, ca nu, rătăcindu-mă, să greșesc Ție și lepădat să fiu din lumina aceea!

Auzi-mă pe mine, Doamne, auzi-mă, și-mi dă ca să mă închid în împărăția Ta! Să mă adun, eu, cel rătăcit și să mă curățesc, eu, cel necurat, să mă înțelepțesc, eu, cel fără de minte și să mă fac de bună treabă, eu, cel netrebnic!

Turma cea aleasă a pustnicilor Tăi și a sfinților care bine Ți-au plăcut Ție, cei din rai se bucură, ei solesc pentru noi și Te roagă pe Tine, Unule, Iubitorule de oameni și Tu vei auzi rugăciunea lor și mă vei mântui pe mine cu rugăciunile lor. Iar eu, printr-înșii, slavă Îți voi aduce Ție, că rugăciunile lor le-ai auzit și Te-ai milostivit spre mine și nu ai trecut cu vederea cererea lor care s-a făcut pentru mântuirea mea. Că Tu, Doamne, prin proorocul Tău, ai zis: „Deschide gura ta și o voi umple pe ea“.

Deci, iată, s-a deschis împreună cu inima gura robului Tău; umple-o pe ea de darul Tău, ca totdeauna să Te binecuvinteze pe Tine, Hristoase, Mântuitorul nostru! Plouă în inima mea, Iubitorule de oameni, Bunule, roua darului Tău, că precum pământul cel semănat nu poate să hrănească semințele lui fără cercetarea bunătății Tale, așa nici inima mea nu poate grăi cele binplăcute Ție fără darul Tău și a rodi rod al dreptății. Deci, iată cum ploaia hrănește semințele și pomii se încununează de flori pestrițe, la fel și roua darului Tău să lumineze mintea mea și să o împodobească pe ea cu florile umilinței și ale smeritei cugetări, ale dragostei și ale răbdării! Și ce zic? Că iată, rugăciunea mea este neputincioasă și fărădelegile mele sunt multe și mari, păcatele mele mă necăjesc pe mine și neputințele mele mă silesc pe mine, dar să le biruiască pe ele darul Tău, Doamne!

Cel ce ai deschis ochii orbului, deschide ochii minții mele, ca totdeauna să privesc la frumusețea Ta! Cel ce ai deschis gura dobitocului, deschide-mi gura mea spre slava și lauda darului Tău! Cel ce ai pus mării hotar cu cuvântul poruncii Tale, pune hotar și inimii mele, prin darul Tău, ca să nu se abată în dreapta sau în stânga de la frumusețea Ta! Cel ce ai dat apă în pustie poporului celui neascultător și împotrivă grăitor, dă-mi umilință și ochilor mei lacrimi, ca să plâng toată ziua cu smerită cugetare și cu dragoste și cu inimă curată! să se apropie rugăciunea mea către Tine, Doamne, și să-mi dăruiești din sămânța cea sfântă a Ta, ca să-Ți mărturisesc și să zic: Slavă Celui ce mi-a dat, ca Lui să-I aduc și să mă închin Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, în veci. Amin.

Categoria: Liturgica

Cautare: