Preamilostivă Doamnă, Împărăteasă de Dumnezeu Născătoare! Primeşte smerita noastră rugăciune şi nu ne lepăda pe noi, ocrotirea şi scăparea noastră, şi nu te îngreţoşa de noi, nevrednicii, ci, ca o milostivă, nu înceta a te ruga Celui născut din tine să ne dăruiască iertarea multelor noastre greşale şi să ne mântuiască cu judecăţile pe care le ştie.
Miluieşte-ne pe noi, Stăpână, miluieşte-ne pe noi, că nu este nouă mântuire din faptele noastre. Pentru aceasta, cu credinţă strigăm ţie: miluieşte-i pe robii tăi şi inima noastră stearpă arată-o roditoare de fapte bune. Caută spre noi, nevrednicii, că tu eşti nădejdea şi acoperământul nostru, viaţa şi lumina inimii noastre; ca ceea ce ai născut din pântecele tău Lumina cea Neînserată, luminează, Curată, sufletul nostru, şi depărtează de la inima noastră tot întunericul. Dăruieşte-ne umilinţă, pocăinţă şi zdrobire de inimă, invredniceşte-ne să facem în toate zilele vieţii noastre voia Fiului tău şi Dumnezeului nostru şi să plăcem în toate înaintea Lui.
O, Maica lui Dumnezeu! Nu înceta a te ruga Celui ce S-a născut din tine pentru toţi cei ce aleargă cu credinţă la sfântă icoana ta, şi dă-le lor grabnică ajutorare şi mângâiere în necazuri şi în nevoi şi în pătimiri, izbăveşte-i pe ei de clevetirea şi răutatea oamenilor, de vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi şi de toată nevoia şi întristarea. Mântuieşte patria noastră, oraşul acesta şi toate oraşele şi ţinuturile de toate nevoile şi necazurile, milostiv fă-L către noi pe Dumnezeul nostru, abate toată mânia Lui cea pornită asupra noastră şi ne izbăveşte pe noi de cuvenita şi dreapta Lui ameninţare.
De Dumnezeu iubitoare Stăpână, podoaba îngerilor, slava Mucenicilor şi bucuria tuturor Sfinţilor! Roagă-L dimpreună cu noi pe Domnul ca să ne învrednicească a sfârşi alergarea vieţii noastre în pocăinţă, iar în ceasul morţii, Preasfântă Fecioară, izbăveşte-ne de stăpânirea drăcească, şi de cumplitele întrebări, şi de vămile cele amare, şi de focul cel veşnic, ca să ne învrednicim de slăvită împărăţie dumnezeiască, mărindu-te pe tine şi slăvindu-L pe Cel întrupat din tine, Hristos Dumnezeu, Căruia se cuvine slava dimpreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi in vecii vecilor. Amin.
Categoria: Liturgica
Cautare:
Rugaciune pentru ajutor in nastere si pentru sanatatea pruncilor ce se nasc, catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu
Vizualizari: 683
Id: 25930
Imagine:
Share:
Rugaciune simpla catre ingerul pazitor
Rugaciune pentru copiii ce invata cu greutate, catre Domnul lisus Hristos
Rugaciune impotriva farmecelor si bantuirii duhurilor rele
Rugaciune pentru dragoste crestineasca si unire de cuget intre parinti si copii, catre Sfintele Mucenite Elpis, Pistis, Agapis si maica lor Sofia
Rugaciune la alaptare, catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, inaintea icoanei sale „Cea care alapteaza"
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Rugaciune catre Sfantul Modest grabnic ajutator pentru animalele bolnave din gospodarie
Rugaciune catre Cuviosul Moise Arapul pentru vindecarea de patima bauturii
Troparul Sfantului Ioan Rusul
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.