Rugaciunea ciclica din inima nu se teme niciodata de ratacire :: Marturii din viata monahala

Rugaciunea ciclica din inima nu se teme niciodata de ratacire :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif

Rugaciunea ciclica din inima nu se teme niciodata de ratacire

Dumnezeul si Stapanul tuturor, Cel ce locuieste in ceruri, Cel ce ne daruieste suflare de viata si toate celelalte si se ingrijeste totdeauna pentru mantuirea noastra, Acesta sa trimita sufletelor voastre sfintite pe Duhul mangaietor; mintea voastra sa se lumineze asa cum au fost luminati Ucenicii Mantuitorului; sa lumineze lumina dumnezeiestii Lui straluciri in omul intreg, cel duhovnicesc si zidit rational; sa se arda inima voastra intreaga de dragostea cea dumnezeiasca asemenea lui Cleopa si sa se miste afland si intelegand despre zamislirea noului Adam, iar omul cel vechi sa se dea stricaciunii in cele din urma, impreuna cu toate patimile sale; astfel, in fiecare clipa vor curge lacrimile ca un izvor ce izvoraste dulceata. Amin.

Astazi fiica mea, am primit scrisoarea ta, am vazut cele cuprinse in ea si iti dau raspunsurile la toate cate imi scrii. Felul de a lucra rugaciunea mintii este asa cum iti spune Maica Stareta. Rugaciunea ciclica dinlauntrul inimii nu se teme niciodata de vreo ratacire. Celalalt fel sau celelalte feluri presupun o oarecare temere, deoarece se apropie de ei foarte usor imaginatia si in felul acesta ratacirea patrunde in minte.

Cat de mare este ratacirea mintii si cat de greu de inteles !

Sa va scriu cate ceva despre aceasta, ca sa stiti. Am fost foarte curajos si am intrat in toate felurile de rugaciune. Le-am incercat pe toate. Pentru ca atunci cand harul se apropie de om, mintea - " pasarea ", cum o numeste Avva Isaac - cauta sa intre peste tot, sa incerce totul. Incepe cu zidirea lui Adam si ajunge in profunzimi si inaltimi, de unde daca Dumnezeu nu-i spune, el nu se mai intoarce.

Acest fel de rugaciune a inimii este un fel de lucrare, pe care o folosim pentru a putea sa tinem mintea in inima. Si atunci cand se inmulteste harul, mintea este rapita in vederea cea dumnezeiasca si inima se aprinde de iubirea cea dumnezeiasca si arde toata de dragoste. Atunci mintea se afla in intregime unita cu Dumnezeu. Se transforma si se topeste precum se topeste ceara cand se apropie de flacara sau fierul cand se transforma in foc. Si firea fierului nu se schimba, dar atata timp cat ramane in foc este una cu focul, iar cand se opreste focul revine iarasi la starea lui naturala de material tare.

Aceasta se cheama vedere dumnezeiasca ( theoria ). Atunci linistea domneste in minte si pacea se asterne in tot trupul. Atunci omul se roaga cu cuvintele lui si cu rugaciuni alcatuite de el si se urca la vederea cea dumnezeiasca, fara ca mintea sa fie inchisa in inima. Rugaciunea mintii este facuta pentru a veni harul.

Cand vine harul, mintea nu se mai imprastie. Si cand mintea ramane pe loc, folosaste toate felurile de rugaciuni, le incearca pe toate. Asadar, felul in care fac ceea ce mi-ai spus nu este gresit, dar poate usor cadea in greseala, pentru ca mintea lor este simpla, nu s-a curatit pe deplin si primeste fel de fel de imaginatii in loc de vedere dumnezeiasca.

De exemplu : sa spunem ca pe malul marii s-ar afla un izvor de apa curata. Atunci cand avem furtuna pe mare, apa marii se amesteca cu apa curata a izvorului nostru. Vino tu acum, oricat de destept ai fi, si separa apa izvorului de apa marii. La fel se intampla si cu mintea.

Si mai ia aminte la urmatorul fapt. Demonii sunt duhuri. Sunt inruditi, asadar, cu duhul nostru, cu mintea. Iar mintea, ca cea care hraneste sufletul - pentru ca aceasta aduce orice vedere si miscare mentala in inima, iar inima le filtreaza si le da ratiunii - este inselata prin amestec si confuzie asemenea izvorului. Adica pe neasteptate, duhul necurat murdareste mintea si aceasta transmite totul inimii, dupa obicei. Daca inima nu este curata, atunci ea trimite mai departe ratiunii totul intunecat. Atunci se intuneca si se innegreste sufletul. Din momentul acela, in locul vederii celei dumnezeiesti el primeste continuu numai inchipuiri. In felul acesta au aparut toate ratacirile si ereziile.

Cand insa omul se umple de har si este mereu atent si nu se descurajeaza niciodata, nu are incredere in sine ci are frica de Dumnezeu cat traieste, atunci, de se apropie cel rau , intelege imediat ca se intampla ceva nefíresc, ceva anormal. In aceasta situatie, mintea, inima, ratiunea, toata puterea sufletului cere de la cel puternic ajutor. Cauta pe Cel care a adus toate de la nefiinta la fiinta si care tine totul. Numai Acesta este in masura sa separe ape de ape. Si rugandu-te fierbinte si cu lacrimi, inselaciunea dispare si inveti cum sa fugi de orice ratacire. Apoi, traind de multe ori astfel de experiente, devii ceea ce se cheama un om " practic " si fara masura dai slava lui Dumnezeu si-I multumesti pentru ca iti deschide mintea ca sa cunosti capcanele si mestesugurile celui rau si sa te feresti de ele. Cat despre mine, adevarat va spun, am intrat in toate ascunzisurile vrajmasului si m-am luptat corp la corp cu el, dar cu harul Domnului am iesit biruitor. Acum, daca exista cineva care boleste, pot, cu harul lui Dumnezeu, sa-l izbavesc de slabiciunea gandurilor si de boala ratacirii. Ajunge numai sa asculte de mine. Cel care va fi prins in ratacire, daca va face ascultare de cineva, exista posibilitatea sa scape de ratacire si de cel rau. De aceea, vrajmasul il sfatuieste si se straduieste neincetat sa-l convinga sa nu se increada in nimeni, sa nu asculte niciodata de nimeni, ci sa primeasca numai propriile lui ganduri, sa creada numai in puterea lui de a distinge lucrurile si duhurile.

Intr-un astfel de cuget nesmerit isi face cuib egoismul acela, mandria aceea luciferica a tuturor celor rataciti care nu vor cu nici un chip sa renunte la ratacirea lor.

Asadar, Domnul Hristos, care este Lumina cea adevarata, sa lumineze si sa indrepte pasii tuturor celor care vor sa vina la El.

Iar voi, daca iubiti rugaciunea mintii, jeliti si plangeti cautandu-L pe Domnul Iisus. Si acesta se va descoperi ca iubire de foc care arde toate patimile. Si veti deveni ca cineva care este foarte indragostit, care numai ce se gandeste la persoana pe care o iubeste, ca ii tresare inima si incep sa-i curga lacrimile din ochi. O astfel de iubire dumnezeiasca si foc de dragoste trebuie sa arda inima voastra, incat numai ce va auzi sau va spune " Doamne Iisuse Hristoase, dulcea mea iubire ! Maica, Preasfanta Fecioara, dulcea mea Maica! ", de indata sa inceapa lacrimile a curge.

Toti sfintii au alcatuit laude pentru Maica Domnului. Eu n-am aflat pana acum mai frumoasa si mai dulce lauda ca aceasta, pentru a i-o aduce in fiecare clipa: " Maicuta mea! Dulcea mea Maicuta ! In mainile tale sa ajunga sufletul meu atunci cand va iesi din trup, si prim mainile tale sa fie dat Creatorului sau, Fiului tau Cel Unul-Nascut. Altceva nu dorim mai mult, Maicuta noastra, decat sa ne dam sufletul atunci cand vom fi cuprinsi de iubirea dumnezeiasca cea arzatoare, de dragostea aceea care aprinde totul, atunci cand sufletul nostru arde si mintea inceteaza orice miscare si o suflare bine mirositoare ca o adiere usoara o acopera ca fiind sub nor, cand simturile inceteaza si domneste Cel dorit, iubirea, dragostea si viata, dulcele Iisus.

De aceea, fiice ale Tatalui ceresc si mostenitoare ale Imparatiei Sale, lucrati, siliti-va, plangeti, bucurati-va, varsati lacrimi de dragoste. Adanciti sufletul vostru in Cel ce S-a dus in adancuri cu trupul Sau pentru a ne mantui pe noi. A murit si a inviat pentru a invia si noi. Bucurati-va, saltati, ca ne-am invrednicit sa devenim fii ai Sai, sa ne bucuram de bunatatile Lui cele vesnice, si de pe acum sa ne indulcim de dragostea Lui cea nemarginita.

Categoria: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif

Cautare: