Rugaciunea Fericitului Iacov Ţalikis din pestera

Medicul îl înfricoşase, spunându-i Fericitului că starea sa de sănătate se va înrăutăţi. Nu ştia dacă mai târziu va mai reuşi şi de aceea a hotărât ca în acea noapte să meargă la peşteră, acolo sus, unde Cuviosul David se rugase ani întregi. Ajuns aici, s-a rugat neîmpiedicat, căci de data aceasta nu l-au tulburat nici diavolii, nici inima.

Simţea înlăuntrul său o pace negrăită, care creştea din ce în ce mai mult şi-l îndulcea negrăit. Iar acea pace era lucrarea harului dumnezeiesc, care îi cuprinsese întreaga fiinţă. Trăia experienţe dumnezeieşti, mintea fiindu-i răpită la înălţimile cereşti. Acolo vorbea cu stareţul său.

Cuviosul David, îngerii cu chipurile lor tinereşti îl înconjurau, slavoslovea împreună cu ei pe Dumnezeul Cel în Treime. Sfinţii îl făceau părtaş al lor, iar el stătea cu strângere de inimă împreună cu ei, contemplând slava lui Dumnezeu. Iar cele care s-au petrecut în noaptea aceea, nu ştia, nu-şi putea explica dacă le-a trăit în trup, sau în afară de trup.

(Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Ţalikis, Stareţul Mănăstirii Cuviosului David „Bătrânul”, Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 173)

Categoria: Articole

Cautare: