Rugaciunea inalta a unei femei simple

Era cu o zi înainte de Sfântul Dumitru. Venisem la Mănăstirea Sihăstria de cu seară. Dimineaţă, înainte de a pleca acasă, aşteptând cursa de ora 18.00, care duce la Târgu Neamţ, am intrat în biserică şi m-am închinat uşurel. Apoi m-am retras în ultimul rând de străni şi mă gândeam. Afară era semi-întuneric şi ploua urât, ca la munte toamna târziu.

În Altar, Părintele Cleopa - fiind de rând -, pregătea Sfânta Proscomidie. În faţa lui ardea o candelă şi pe masa Proscomidiei erau cartea şi sfeşnicul cu o singură lumânare, iar în biserică, la Maica Domnului, o candelă aprinsă cu lumina roşiatică. Eu, cum am spus, fiind în ultima strană, în semi-întuneric cu capul în mâini, mă rugam liniştit. La un moment dat am auzit că a intrat cineva în biserică.

M-am uitat fără interes. Intrase o femeie. Slujba încă nu începuse; părintele Cleopa îşi vedea liniştit de Proscomidie. Femeia care intrase mergea încet-încet, având un suman şi broboadă neagră şi opinci în picioare. A îngenuncheat şi a sărutat liniştită icoanele, stând mai mult la strana Maicii Domnului, căreia i-a sărutat mâna. Apoi a venit în mijlocul bisericii şi se ruga: „Doamne, ajută-mă! Doamne nu mă lăsa!”. Mai tăcea, mai repeta această rugăciune de talia Sfântului Petru. Când tăcea, cred că se ruga profund, iar la un moment dat a apărut, deasupra capului ei, la o distanţă cam de 10 centimentri, o coroană ca arama la culoare, care juca în jurul capului. Eu m-am temut, tot aşa cum mă temusem când văzusem lumina în jurul capului celor doi călugări, pe care o văzusem de trei ori.

La un moment dat, părintele Cleopa, întorcându-se cu faţa spre biserică, a văzut lumina. Nu-i venea să creadă. S-a închinat adânc, dând din cap la vederea luminii sub formă de coroană și a început să plângă...

În acest timp, femeia s-a ridicat, s-a înclinat şi, uşor, fără să supere sfinţii, a ieşit afară din biserică. Am mers în acelaşi autobuz. Era femeie în vârstă, şi ofta mereu. Cine ştie ce necazuri avea. Mai târziu, părintele Ioanichie a scris într-o carte această întâmplare povestită de Părintele Cleopa şi văzută de mine, la care a exclamat: „Ai văzut, părinte Ioanichie, că sunt mireni care se roagă mai adânc și mai frumos decât călugării?”

(Preot Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinței. Evocări din trecut, Cartea Moldovei, Chișinău, 1995, pp. 36-37)

Categoria: Articole

Cautare: