Rugaciunea la punerea temeliei casei noi

Intreaga viata a omului credincios se desfasoara sub semnul prezentei, al lucrarii, al voii si al binecuvantarii lui Dumnezeu. Tot ceea ce face, el face cu ajutorul lui Dumnezeu. De aceea, rugaciunea la Dumnezeu il insoteste neincetat dar mai ales la inceputul lucrurilor sale, pentru a cere ajutorul si ocrotirea lui Dumnezeu si la sfarsit pentru a-I multumi. Omul credincios isi incepe viata increstinandu-se prin Botez, isi incepe casnicia primind binecuvantarea lui Dumnezeu prin Taina Cununiei, pleaca la drum inchinandu-se, isi incepe ziua si orice lucru cu rugaciune, pentru ca simte nevoia de a incepe totul cu Dumnezeu si de a-si aseza lucrul mainilor lui sub ocrotirea si binecuvantarea binefacatoare a lui Dumnezeu. Nu putea sa se intample altfel cu construirea casei noi.

Anuntarea preotului

Cand se hotaraste sa ridice casa noua, crestinul ortodox cheama preotul pentru a savarsi cele randuite de Biserica pentru acest inceput. El va trebui sa anunte preotul din timp, fie la biserica, duminica dupa slujba, fie la casa acestuia, fie prin telefon. Cei care traiesc in orase trebuie sa stie ca tin de o biserica si de un preot anume si ca pentru orice trebuinta se vor adresa preotului respectiv. Daca nu mergem foarte des la biserica, sa facem macar efortul sa aflam care este biserica si care este preotul de care apartinem. Este bine sa-l cunoastem pe preot si sa avem la indemana telefonul acestuia pentru orice nevoie. Pentru buna randuiala si din alte ratiuni foarte insemnate, Biserica nu ingaduie sa apelam la serviciile altui, preot, decat in situatii de urgenta si mare nevoie. Crestinul trebuie sa stie ca el apartine unei comunitati crestine, unei parohii, ca unei familii, ca are biserica si preotul lui. Preotul nu este un prestator de servicii ci este “parintele” acestei familii. Daca pe prestatorii de servicii de orice natura ii putem schimba la nevoie, pe parinti nu ii putem schimba si trebuie sa ne multumim cu cei pe care ni i-a dat Dumnezeu.

Ce trebuie sa pregatim pentru slujba ?

La locul unde s-a hotarat sa ridice casa noua si dupa ce a sapat santurile unde se va turna sau se va aseza temelia casei, credinciosul va pregati o masuta frumos acoperita, asezata cu fata spre rasarit.

Pe aceasta masuta va aseza:

- un vas larg la gura (castron) cu apa curata

- cateva fire de busuioc

- unul sau doua sfesnice mici cu lumanari

- o catuie (obiect de metal in care se arde tamaie) cu carbune aprins

- tamaie

Preotul va mai aseza pe masa Sfanta Cruce si cartea sa de slujba. De cele mai multe ori, preotul are asupra sa catuie, tamaie si lumanari, dar este bine ca acestea sa fie ofranda credinciosului.

Ce slujba savarseste preotul?

Randuiala Bisericii prevede sa se savarseasca cu acest prilej sfintirea cea mica a apei, numita in popor sfestanie, insotita de o rugaciune speciala. Preotul savarseste slujba sfintirii apei, tamaind mai intai, apoi stropind cu apa sfintita locul unde urmeaza a se ridica noua casa.

Dupa aceea rosteste rugaciunea speciala randuita de Biserica pentru acest moment, in care se roaga lui Dumnezeu, Ziditorul si Facatorul a toate, sa “cerceteze” pe cei care vor a-si zidi casa noua, sa-i ajute “sa o inalte pana la capat si pe cei ce vor sa locuiasca in ea sa-i pazeasca de bantuiala celui potrivnic”, sa intareasca temelia casei pentru ca “nici vantul, nici apa, nici altceva sa nu o poata strica”.

Se obisnuieste ca, dupa savarsirea slujbei, preotul sa aseze prima caramida sau prima piatra la temelia casei, daca este posibil intr-unul din colturile casei, aratand, prin aceasta ca Dumnezeu insusi, prin harul preotului, este cel care pune temelia casei.

Rostul slujbei

Rostul slujbei care se face la inceperea temeliei casei este aratat de lucrarea savarsita de preot cu acest prilej si de rugaciunile rostite catre Dumnezeu. Este mai intai o alungare a raului o exorcizare, o curatire a locului de orice intinaciune si de orice urma a lucrarii celui rau si, apoi binecuvantarea si sfintirea acestuia prin invocarea harului Sfantului Duh pentru ca in timpul construirii casei, cei ce lucreaza si cei pentru care se lucreaza, ca si constructia insasi sa fie pazita de orice lucrare a celui rau, de orice intamplare rea, de pizma si rautatea oamenilor, de farmece sau blesteme. In felul acesta, omul care zideste casa si-L ia pe Dumnezeu de ajutor la lucrarea sa si ocrotitor impotriva oricarei rautati sau nenorociri, stiind ca fara ajutorul lui Dumnezeu nu se poate face nimic si ca nici o putere nu poate birui puterea lui Dumnezeu.

Cand se poate savarsi slujba?

Este bine ca slujba de binecuvantare a inceperii temeliei casei sa se savarseasca in zi de duminica sau de sarbatoare, dupa ce mai intai s-a savarsit la biserica Sfanta Liturghie. Cel ce urmeaza a ridica casa participa la slujba aducand la sfantul altar ofranda de multumire, prescura si vin cu lumanare aprinsa si pomelnicul casei (adica numele celor care vor zidi casa si vor locui in ea si a celor apropiati lor), multumind in acest fel lui Dumnezeu ca l-a ajutat sa agoniseasca cele necesare pentru constructia unei case. Acest lucru se poate realiza mai greu la orase, unde, duminica dupa Sfanta Liturghie, preotul este de obicei ocupat cu alte slujbe, in acest caz se poate alege o alta zi de comun acord cu preotul.

Sfantul patron sau ocrotitor al casei

Se obisnuieste, de asemenea, ca cei ce isi construiesc casa, cu acest prilej sa-si aleaga un sfant patron si ocrotitor al casei noi. Daca familia are deja un sfant ocrotitor, ales eventual cu prilejul cununiei religioase, atunci este bine sa se pastreze acelasi sfant si pentru casa noua. La slujba, preotul va face si pomenirea numelui sfantului ales drept ocrotitor.

In ziua de pomenire a sfantului respectiv, la sarbatoarea sfantului deci, cei ce vor locui in casa noua fac slujbe de multumire mergand la biserica la Sfanta Liturghie. Se poate face si sfestania la casa si chiar o agapa ca pentru o sarbatoare a familiei.

Cateva explicatii legate de obiectele folosite la slujba

Pentru ca suntem la inceput, socotim necesar sa explicam pe scurt ce rost au lumanarile, tamaia, apa sfintita si celelalte lucruri pe care le folosim la mai toate slujbele si in multe momente ale vietii noastre crestinesti particulare.

De ce aprindem lumanari la slujbe sau cand facem rugaciuni?

Lumanarea nu poate lipsi de la nici o slujba sau rugaciune, ea ne insoteste totdeauna cand ne intalnim in vreun fel anume cu Dumnezeu. Cand cineva se boteaza, cand se cununa, cand se impartaseste, cand moare, cand se roaga acasa la el sau in biserica, cand merge la Sfantul Altar cu prescura si cu pomelnicul, la mormant si in oricare alt moment se adreseaza lui Dumnezeu sau este in fata Lui, omul credincios aprinde lumanari.

Lumanarea simbolizeaza jertfa de sine, transfigurarea, transformarea in lumina prin ardere de sine, ceea ce reprezinta calea implinirii noastre si a desavarsirii. Ca si semnul Sfintei Cruci, lumanarea este un semn distinct al crestinului, ea sintetizand esenta credintei noastre, aceea ca nu exista alta cale de implinire, de mantuire, decat cea a jertfei. Jertfa se afla la temelia vietii, nimic nu se poate realiza decat prin jertfa de sine. Ca si lumanarea, omul se poate si el transforma in lumina, se poate indumnezei prin ardere de sine. Apoi, lumanarea este jertfa curata pe care o aducem noi lui Dumnezeu. De aceea insotim rugaciunile noastre pentru cei vii ca si pentru cei morti de aprinderea lumanarilor in biserica, la mormintele celor dragi sau in casele noastre.

Lumina este semn al prezentei lui Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu este lumina, mergem la Dumnezeu cu lumina. Lumanarea este, in acelasi timp si o marturisire a faptului ca cel care aprinde lumanarea, este iubitor de lumina, a ales calea luminii nu pe cea intunericului, a ales si iubeste faptele ce se savarsesc la lumina nu pe cele care se fac in ascuns, in intuneric, se inchina lui Dumnezeu care este lumina si se leapada de stapanitorul intunericului si de lucrurile ce se fac la intuneric. Este foarte important de semnalat ca omul aprinde lumanarea cand se indreapta spre Dumnezeu sau cand face lucruri legate de Dumnezeu, cand face lucruri bune. El nu aprinde lumanarea atunci cand savarseste lucruri de care se rusineaza, lucruri indoielnice, lucruri lumesti.

Cum trebuie sa fie lumanarile?

Lumanarile trebuie sa fie din ceara curata de albine. Nu intamplator. Albina ramane pururea fecioara, iar ceara produsa de ea constituie astfel materia cea mai curata, cea mai pura in felul acesta aducem lui Dumnezeu ofranda curata, neatinsa de umbra vreunei patimi. Timpurile grele prin care am trecut ne-au determinat sa facem lumanari nu numai din ceara curata, ci si din alte materiale, precum parafina. Acum putem reveni la lumanarile din ceara curata de albine, pentru ca darul nostru adus lui Dumnezeu sa fie nu neaparat scump - oricum costul unei lumanari este mult prea mic, oricare ar fie el, pentru a constitui masura darului nostru - el trebuie sa fie insa de cea mai buna calitate. Asa cum pe prietenii nostri nu-i vom cuceri cu multimea darurilor de calitate indoielnica, ci dimpotriva, cu calitatea darului, tot asa, curatenia inimii noastre si gandul nostru bun, dragostea noastra pentru Dumnezeu, dar si fata de cei pentru care ne rugam la Dumnezeu, nu pot fi manifestate decat prin lucruri in care punem tot cea ce avem noi mai bun, mai curat, mai frumos. Numai vazand cat de frumos arde o lumanare din ceara curata, cat de linistit si curat, vom intelege diferenta si vom aprecia calitatea acesteia. Daca este bine facuta, o lumanare de ceara arde complet, fara sa scoata fum si fara sa curga nici un pic de ceara, in felul acesta ea tine mult mai mult decat oricare alt fel de lumanare. Este de preferat sa aprindem sau sa folosim lumanari mai putine, dar de cea mai buna calitate - o singura lumanare, daca este cazul - decat multe lumanari care nu sunt curate. Ca sa nu mai spunem ca pentru fabricarea unor lumanari care circula mai ales in comert se folosesc fel de fel de substante de calitate si provenienta indoielnica. Ravna cu care noi vom cauta sa procuram lumanari sau oricare alt obiect folosit pentru Dumnezeu ne da masura credintei noastre si dragostei noastre pentru Dumnezeu.

De ce tamaiem?

Tamaia insoteste, de asemenea, orice act de cult, orice slujba sau rugaciune savarsite la biserica, la casa credinciosului sau in oricare alt loc. Tamaierea, inaltarea si raspandirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tamaie, reprezinta marturisirea credintei si a supunerii noastre fata de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se inalta spre cer ca semn al jertfei noastre, al gandului nostru si al inimii noastre deschise catre Dumnezeu cu multumire si incredere, in acelasi timp, tamaia binemirositoare este semn al prezentei lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a carui prezenta se face simtita ca aducatoare de pace, de liniste, de bucurie. Aceasta dubla semnificatie a tamaierii, ca semn al jertfei omului care se inalta spre Dumnezeu si ca semn al prezentei harului lui Dumnezeu care coboara din cer, este foarte frumos ilustrata de rugaciunea prin care preotul binecuvinteaza tamaia inainte de a tamaia: “Tamaie iti aducem Tie, Hristoase Dumnezeul nostru, intru miros de buna mireasma duhovniceasca, pe care primind-o in jertfelnicul Tau cel mai presus de ceruri, trimite-ne noua harul Preasfantului Tau Duh.”

Tamaia alunga fortele raului.

Ca semn al prezentei Sfantului Duh dar si ca marturisire printr-un semn vazut, material, a credintei noastre in Dumnezeu si a faptului ca ne supunem si ne inchinam Lui, respingand orice alt stapan si orice alta putere, mirosul si fumul de, tamaie are puterea de alungare a oricaror forte ale raului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrajmasului diavol, dar mai ales, are menirea de a indeparta prezenta si lucrarea diavolului si a duhurilor rele. De aceea in popor se spune “fuge ca dracul de tamaie”.

Cum se aprinde tamaia?

Pentru arderea tamaiei se foloseste un carbune special, prezentat sub forma de praf sau pastile, care se aprinde usor si tine mult. Acesta se poate procura de la manastiri sau biserici, iar in ultimul timp chiar de la magazine de obiecte bisericesti. La tara se folosesc de obicei, carbuni aprinsi. Orice alta solutie, cu multe bete de chibrit sau cu vata imbibata in spirt nu este recomandata si nu este deloc eficienta. Asa cum ne ingrijim de atatea lucruri pentru nevoile noastre, mult mai putin insemnate decat tamaierea casei, putem sa ne ingrijim putin si de cele necesare rugaciunii si sfintirii casei noastre.

Ne vorbeste Biblia despre folosirea lumanarii si a tamaiei?

Folosirea lumanarilor si a tamaiei are temei in Sfanta Scriptura, in viata si traditia Bisericii dintotdeauna. Sa ne amintim numai pilda celor zece fecioare care asteptau pe Mirele Hristos cu candele aprinse (Matei 25, 1-8), pe crestinii din Troa, adunati in jurul Sfantului Pavel intr-o camera de sus ”unde erau multe lumini” (Fapte 20,8); “si cele sapte sfesnice de aur care inconjurau pe Fiul Omului in Liturghia cereasca (Apocalipsa 1, 12-20). Tamaia este foarte obisnuita in cultul vechi-testamentar. Avem chiar reguli stricte privind folosirea tamaii la locul sfant (Levitic 16,12…). In Vechiul Testament se vorbeste despre “jertfe de tamaie pentru numele lui Dumnezeu” (Maleahi 1,11). Tamaia este asociata cu rugaciunea. “Sa se indrepteze rugaciunea mea ca tamaia inaintea Ta”, citim in psalmi (Psalm 140, 2). In Apocalipsa avem o imagine din Liturghia cereasca parca luata din Liturghia noastra de duminica: “Si a venit un inger si a stat la altar, avand cadelnita de aur, si i s-a dat lui tamaie multa, ca s-o aduca impreuna cu rugaciunile tuturor sfintilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Si fumul tamaiei s-a suit, din mana ingerului, inaintea lui Dumnezeu, impreuna cu rugaciunile sfintilor” (8,3-4).

De ce stropim cu apa sfintita?

Stropirea cu apa sfintita este foarte des si in multe ocazii folosita de catre preot. De fapt, apa, ca element fundamental al creatiei, fiindca se foloseste la spalarea si curatirea fizica a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociata si lucrarii de curatire spirituala de spalare a urmelor lasate de pacatele si faradelegile oamenilor. Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc. Cand face sfintirea apei, preotul se roaga pentru ca “apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh”, “pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire”, “pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica” si pentru ca prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu “binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor”.

Nu Dumnezeu are nevoie de apa sau de alte elemente materiale pentru a-Si trimite binecuvantarea si sfintenia Sa, ci omul are nevoie de ea pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu. Pentru ca este trup si suflet, pentru ca are o constitutie psihosomatica cum spunem, omul are nevoie de aceasta ingemanare a spiritualului cu materialul, are nevoie de semne materiale care sa indice prezenta si lucrarea harului dumnezeiesc. Din acelasi motiv omul isi exprima multumirea sa, cererea sa, dragostea prin semne materiale. Unei persoane pe care o iubim nu ne multumim numai sa-i spunem acest lucru, ci facem dovada iubirii noastre prin daruri, prin semne care poarta incarcatura si masura iubirii noastre. De aceea Dumnezeu a randuit ca omul sa se impartaseasca de harul si puterea dumnezeiasca, de Dumnezeu Insusi prin intermediul unor elemente componente ale lumii noastre materiale. Astfel, ne impartasim de Trupul si Sangele lui Hristos prin painea si vinul euharistic, primim lucrarea harului Sfantului Duh prin gustarea sau stropirea cu apa sfintita sau prin untdelemn sfintit s.a.m.d.

Categoria: Ce trebuie sa stim despre casa crestinului - Preot CONSTANTIN COMAN

Cautare: