Rugaciunea lui Iisus este o marturisire a credintei despre Sfanta Treime

- Este bine să încercăm practicarea Rugăciunii lui Iisus, armonizînd-o cu suflul respirator? Practicarea sistemului yoga contravine principiilor tradiţiei creştine? Filosofia acestor sisteme se află în opoziţie cu Ortodoxia?

- Practicarea Rugăciunii lui Iisus nu este legată de nici o tehnică: de poziţie, de respiraţie sau de altceva. Este adevărat că în cursul istoriei i-au fost asociate diferite maniere de respiraţie. Mă găseam acum vreo 20 de ani la un congres pe teme ecumenice şi acolo participa şi actualul Mitropolit al Transilvaniei, Antonie Plămădeală. I se pusese această întrebare şi el a răspuns într-o manieră care mi s-a părut perfectă. El a zis: „Metoda nu vă va conduce la rugăciune, dar rugăciunea vă va conduce la metodă”. Este un joc de cuvinte pe undeva, dar este foarte adînc. Condiţiile esenţiale pentru Rugăciunea lui Iisus aparţin unei alte ordini. Trebuie să ai credinţa în Iisus Hristos, aşa cum o propovăduieşte Biserica. Să fii animat în profunzime de necesitatea de a fi mîntuit. Cel care nu crede că Iisus Hristos este Dumnezeu făcut om pentru mîntuirea noastră şi nu simte în inima şi în mintea sa nevoia de mîntuire adusă de El, se găseşte într-un oarecare pericol dacă încearcă să practice Rugăciunea lui Iisus. Pentru că el va practica Rugăciunea lui Iisus dintr-o perspectivă care nu este ortodoxă. Această rugăciune cuprinde numele lui Dumnezeu făcut om. Şi în Vechiul Testament vedem deja că numele şi Persoana sînt profund unite. Pentru aceasta Decalogul ne spune: „Să nu iei numele lui Dumnezeu în deşert".

Dumnezeu este prezent, într-o oarecare măsură, în însuşi numele Său. Si noi trebuie să-I invocăm numele cu temere şi cu dragoste, aşa cum ne apropiem de Sfânta împărtăşanie.

În acelaşi timp, Rugăciunea lui Iisus este o mărturisire a credinţei despre Sfînta Treime. Când zicem: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu", noi rostim deja numele Tatălui şi al Fiului, şi cînd zicem Hristos, ne referim la ungerea pe care a primit-o Fiul lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfînt. Deci, în cîteva cuvinte, îl mărturisim pe Dumnezeu Cel în Treime.

Şi unul din Treime S-a făcut om, pentru a-l mîntui pe om. Această persoană a primit numele Iisus, care înseamnă „Dumnezeu Mîntuitor"; Dumnezeu Mîntuitor pentru că noi, ca păcătoşi, avem nevoie de mîntuire. Acest fapt îl explicăm atunci cînd rostim „miluieşte-mă pe mine, păcătosul". A fi păcătos nu este, înainte de toate, o categorie morală, ci ontologică, adică adîncit în negura separării ontologice între Dumnezeu şi om. Şi pentru că sîntem separaţi de Dumnezeu, nu-L cunoaştem şi, deci, nu-L iubim. Numai în această perspectivă putem să rostim numele lui Iisus din această rugăciune.

Celelalte modalităţi privitoare la respiraţie sau la poziţia corpului în timpul practicării Rugăciunii lui Iisus sînt accesorii, vizavi de aceste puncte esenţiale pe care le-am amintit mai înainte. Există un oarecare risc să te axezi mai mult pe ceea ce este secundar şi de aceea, din acest punct de vedere exterior, Rugăciunea lui Iisus poate să se asemene pe undeva cu practicile yoga, adică repetarea neîncetată a unei formule scurte, ceea ce se numeşte o mantra. Dar dincolo de această asemănare de suprafaţă există o diferenţă fundamentală. Baza Rugăciunii lui Iisus este revelaţia lui Dumnezeu prin Hristos, credinţa în Dumnezeul personal, în timp ce yoga este metodă spirituală aparţinînd unui univers spiritual cu totul altul faţă de cel pe care îl trăim noi, adică hinduismul, şi nu trebuie să amestecăm, în nici un caz, perspectivele lor. De aceea îmi permit să vă rog să nu vă angajaţi în practica yoga, chiar dacă în primele etape acest lucru apare nevinovat şi uneori util. Pentru că, esenţial, fundamental, acest lucru aparţine hinduismului şi fără să ne dăm seama luăm o perspectivă ireconciliabilă cu credinţa noastră.

Dacă uneori am pierdut convingerea despre plinătatea credinţei creştine şi puterea sa de a ne mîntui, dacă ni se pare că ne lipseşte ceva nu trebuie să căutăm în altă parte, ci trebuie să adîncim şi să descoperim din ce în ce mai mult propria noastră bogăţie, credinţa noastră ortodoxă, care este singura adevărată. (Părintele Symeon de la Essex)

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 157-159)

Categoria: Articole

Cautare: