www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Rugaciunea lui Iisus ne purifica mintea de gandurile cele pacatoase

Rugaciunea lui Iisus ne purifica mintea de gandurile cele pacatoase

La rândul său, Sfântul Isihie Sinaitul insistă în mod deosebit asupra rolului rugăciunii lui Iisus, care ne purifică mintea de gândurile cele păcătoase. Atunci când primim în trup „mâncărurile aducătoare de boală", trebuie să căutăm leacul prin care să scăpăm de ele; „la fel şi mintea, când a primit să înghită gândurile şi simte amărăciunea lor", trebuie să se lepede de ele „prin rugăciunea lui Iisus, strigată din adâncurile inimii".

Prin urmare, curăţirea minţii nu se reduce la depistarea gândurilor care au intrat în ea şi au îmbolnăvit-o, ci constă în lepădarea de ele - pe care nu o vom obţine prin raţionalizări şi introspecţii analitice, ci numai prin rugăciunea lui Iisus; iar când spunem „rugăciune", ne referim la lucrarea Duhului Sfânt, Care pătrunde în inimă atunci când aceasta pomeneşte neîncetat numele lui Iisus. Sfântul Grigorie Palama ne încredinţează că gândurile, care constituie lucrarea minţii, sunt repede curăţite dacă ne dăruim timpul rugăciunii, în special rugăciunii lui Iisus. Dar, deşi rugăciunea ne va scăpa de gândurile rele, ea nu ne va curaţi sufletul întru totul, deoarece puterea care pune în lucrare curăţirea deplină a sufletului nu poate fi activată dacă celelalte forţe sufleteşti nu sunt şi ele purificate în întregime - prin înfrânare, trezvie şi dragoste. Să nu se amăgească omul, precizează Sfântul Grigorie Palama, gândind că s-a curăţit întru totul dacă s-a lepădat de gândurile cele rele . Privegherea, spune şi Sfântul Ioan Scărarul, contribuie mult la curăţirea minţii şi a sufletului: „Ochiul care priveghează purifică mintea; somnul îndelungat învârtoşează sufletul".

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 162)

Categoria: Articole

Cautare:

Rugaciunea lui Iisus ne purifica mintea de gandurile cele pacatoase

Vizualizari: 873

Id: 14127

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.