Îmi scrii că rosteşti rugăciunea mult timp cu voce tare. Dar simţi nevoia să te interiorizezi, să închizi gura şi să rosteşti rugăciunea cu mintea. Acesta este semn că ai sporit puţin. Când rostim rugăciunea mult timp cu gura, silindu-ne să înţelegem cele rostite, încet-încet rugăciunea intră în inimă, vine această interiorizare, iar gura nu mai poate rosti rugăciunea. Atunci ne silim mintea să nu se împrăştie, ne ţinem respiraţia atât cât putem şi rostim rugăciunea cât se poate mai curat. Când vei ajunge la rugăciunea curată şi vei dobândi acele lacrimi dulci care izvorăsc din ea, atunci îţi voi spune şi altele. Dar ia aminte şi la aceasta: o interiorizare falsă îţi poate aduce şi ispititorul. Uneori începem să spunem rugăciunea cu gura. Deodată vine satana şi ne astupă gura ca şi cu o piatră. Tu crezi că este interiorizare, încerci să te rogi lăuntric, dar nimic. Mintea se răspândeşte în toate părţile. Aceasta este o cursă ca să-ţi astupe gura. Dacă vezi că nu poţi să-ţi aduni mintea, atunci sileşte-te pe tine să-ţi destupi gura. Eu am pătimit aceasta o dată pe când eram începător, în timp ce rosteam necontenit „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, vrăjmaşul mi-a astupat gura. Am încercat să-mi adun puţin mintea, dar pentru că atunci lucram şi mă răspândeam, rugăciunea se făcea cu întreruperi. Când i-am mărturisit aceasta stareţului, el mi-a spus: „Sileşte-te pe tine însuţi să rosteşti necontenit rugăciunea cu gura!” După puţină stăruinţă, gura, ca un motoraş, a început să rostească mereu rugăciunea. După o vreme am simţit în gură o dulceaţă foarte mare, de parcă aş fi mâncat ciocolată. Toată ziua rosteam rugăciunea cu gura şi lucram, dar nu simțeam nici foame, nici sete, pentru că mă hrăneam cu această dulceaţă. Cu cât aude urechea mai des rugăciunea, atunci când lucrezi în timpul zilei, cu atât mai uşor noaptea rugăciunea curge, iar mintea se adună mai uşor. (Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 206-207)
Categoria: Articole
Cautare:
Rugaciunea lui Iisus spusa cu voce tare
Vizualizari: 830
Id: 3671
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.