Rugaciunea mintii - Staretul Haralambie (I)

După mărturia generală a celor care l-au cunoscut îndeaproape pe Stareţ, fericitul era înzestrat cu această harismă rară a rugăciunii neîncetate. Dar el nu era numai un lucrător, ci şi un dascăl iscusit al acestei lucrări a minţii. Stareţul împărtăşea învăţătura lui celorlalţi prin cuvinte simple, iar nu prin sofisme şi cuvinte ritoriceşti. Dar deşi cuvintele lui erau simple şi nemeşteşugite, ele atingeau coarda sensibilă a sufletului şi îl schimbau cu puterea dreptei Celui Preaînalt.

Aşa cum am spus mai sus, foarte mulţi, chiar din prima întâlnire şi convorbire cu Stareţul, s-au dăruit, unul mai puţin, altul mai mult, lucrării rugăciunii neîncetate.

Deşi Stareţul a ţinut multe cuvântări obşteşti şi convorbiri particulare, din păcate nu se mai păstrează decât câteva cuvântări ale sale înregistrate.

Dintre acestea, redăm doar câteva fragmente cu nădejdea că evlaviosul cititor va dobândi folos duhovnicesc.

- Gheronda, am studiat cărţile Părinţilor niptici care vorbesc despre rugăciunea mintii şi am încercat spun în practică cele citite. Pot să spun că m-am folosit, dar nu văd în mine roadele rugăciunii pe care le descriu Sfinţii Părinţi.

- Câtă vreme ai de când te nevoieşti cu rugăciunea?

- De aproape doi ani.

- Doi ani? Este ceva timp. Ai vreun povățuitor, care să te sfătuiască cum să te rogi?

- Numai pentru acest lucru, Gheronda, am fost nevoit să schimb doi duhovnici. Din nefericire, nu numai că nu ştiau să mă povătuiască, dar m-au şi descurajat. Când le spuneam: „însetez să învăţ rugăciunea neîncetată a minții”, ei îmi răspundeau: „Acestea nu sunt pentru noi, fiule. În această rugăciune numai sfinţii au reuşit, iar cei care au încercat să-i imite s-au înşelat. Ştii «Crezul»? Ştii «Tatăl nostru»? Ajunge. Cel mult citeşte ceva din Ceaslov înainte de somn.” Unele ca acestea îmi spuneau. În cele din urmă am aflat un duhovnic care mi-a spus: „Am citit şi eu, fiul meu, multe despre rugăciunea minţii, am încercat şi am aflat ceva. Dar ca să fiu sincer, nu am această harismă de a povăţui pe alţii. Însă eu nu îţi interzic să te rogi, căci aceasta ar fi cea mai mare înşelare. Dacă vrei să sporeşti în această binecuvântată lucrare a rugăciunii neîncetate, mergi în Sfântul Munte, unde există părinţi foarte sporiţi în această lucrare.” Este pentru prima dată când m-am învrednicit să vin în Sfintul Munte. Un monah m-a îndrumat să vin la Sfinţia Voastră. Vă rog să mă ajutaţi.

- Am auzit şi eu că există, din nefericire, astfel de duhovnici. Dumnezeu să-l binecuvinteze pe ultimul tău duhovnic, nu ştie să povătuiască, dar nici nu-l opreşte pe cel ce vrea să se ocupe cu rugăciunea minţii. Foarte bine a spus. Înşelat este nu cel care spune rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase”, ci cel care nu o spune. Şi mai rău decât atât, îi împiedică şi pe alţii să o rostească.

Mărturisesc că am cunoscut pe mulţi care au început să rostească rugăciunea şi s-au înşelat. Dar de ce s-au înşelat? Pentru că nu au avut povățuitor. Cine crede că nu are nevoie de povățuitor este înşelat. Are egoism. Egoismul şi rugăciunea minţii sunt lucruri opuse. Astfel de înşelaţi avem chiar şi în Sfântul Munte. Unii vin şi la mine. În loc să se mărturisească şi să-mi ceară sfatul, ei vor să-mi dovedească faptul că sunt purtători de Dumnezeu. Cu câteva zile în urmă, unul ca aceştia mi-a spus: „Eu, duhovnice, am dobândit rugăciunea minţii”. „Foarte bine”, îi spun. „Dar cu care duhovnic te sfătuieşti?” Atunci acela a început să se împotrivească şi să se mânie: „Eu să am nevoie de duhovnic? Eu sunt la măsura să vă dau lecţii vouă, duhovnicilor. Eu vorbesc cu Însuşi Hristos, cu Maica Domnului. Văd lumini, sfinţi etc.” De îndată ce i-am spus că toate acestea sunt de la diavolul, s-a mâniat şi a plecat revoltat.

Iată, fiul meu, aceştia sunt înşelaţi. Mai cunosc şi pe alţii, care la început întrebau ca să înveţe rugăciunea, dar voia lor nu vor să şi-o taie. Rugăciunea nu se împacă cu voia proprie. Diferă ca ziua de noapte. Voia proprie înseamnă egoism. Dar unii ca aceştia cum să înveţe rugăciunea? Dimpotrivă, au deznădăjduit, au părăsit rugăciunea şi, ceea ce este mai înfricoşător, au devenit cei mai mari luptători împotriva rugăciunii minții. De îndată ce unul dintre aceştia vedea vreun călugăr rostind rugăciunea cu metania, se îndrăcea, îi smulgea metania din mână şi se sălbăticea împotriva lui ca un câine turbat, strigându-i că este înşelat. Chiar acei călugări care au pătimit unele ca acestea au venit şi mi-au spus. Acum înţelegi cum îi înşeală satana pe unii ca aceştia? Cel înşelat să ocărască pe cel care se roagă, ca pe un înşelat.

- Aşadar, Gheronda, este greu să învăţăm rugăciunea minții.

- În slujba tunderii în monahism se spune: „Cele bune cu osteneală şi durere se dobândesc”. Ştii ce înseamnă să dobândeşti rugăciunea minții? Înseamnă să-L dobândeşti pe Însuşi Dumnezeu înlăuntrul tău. Îl trăieşti. Îl simţi, ți se deschid ochii sufletului şi Îl vezi pe Hristos înlăuntrul tău. Simţi întru tine fericirea împărăţiei Lui. Înţelegi?

- Gheronda, cred aceasta, însă eu nu sunt vrednic de astfel de lucruri. M-am străduit, mi-am silit mintea mea cu inspiraţia şi expiraţia, aşa cum scriu Părinţii niptici, dar nu am putut să mi-o adun, ci mereu cutreiera prin alte părţi.

- Ajunsesem să cred că într-adevăr această rugăciune nu este pentru noi.

- Măi, binecuvântatule, nu ţi-am spus că numai cu cărţile nu se face pricopseală? Că este nevoie de povățuitor? Tu vrei să ajungi dintr-o dată la desăvârşire. Vrei chiar de la început să înveţi să te rogi cu inspiraţia şi expiraţia. Până să ajungi acolo mai ai mult de lucru. Dar acum o să-ţi arăt cum să începi. Vom începe cu abecedarul.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, trad. și ed. de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 173-177)

Categoria: Articole

Cautare: