Rugaciunea necesita rabdare, perseverenta, infranare...

Să nu spunem că nu putem face nimic, întrucât atunci nu vom reuşi să dobândim această rugăciune, care este atât de vastă încât cuprinde lucrurile cereşti în ea! Să mă explic: atunci când rugăciunea devine activă, mintea devine atât de limpede, atât de luminată, atât de dinamică, primeşte aripi atât de puternice, încât ea se înalţă foarte sus şi-L întâlneşte pe Dumnezeu cu toate harurile Sale. Atunci mintea devine atât de receptivă la contemplaţiile duhovniceşti încât omul rosteşte uimit: „Ce contemplaţie să-mi aleg?”

Pe de altă parte, atunci când mintea nu e luminată de rugăciune, este extrem de leneşă; nu poate fi mişcată nici măcar către o singură contemplaţie. Atunci când omul face eforturi şi nu află rugăciunea, cel rău vine şi spune: „Vezi, ai depus atâta efort şi n-ai aflat nimic, prin urmare, renunţă la această rugăciune”. Dar experienţa ne spune în felul său propriu că e nevoie de răbdare şi perseverenţă, căci inima nu se deschide uşor pentru rugăciune. Multe lovituri şi mult efort în rugăciune sunt necesare. Ce se întâmplă cu o sămânţă? Încolţeşte; încetul cu încetul se înalţă; iese la suprafaţa solului şi creşte în lumina acestei lumi. Apoi creşte, înfloreşte şi aduce rod.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 304-305)

Categoria: Articole

Cautare: