Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu; prin care toate s-au făcut şi de toate ai grijă cu milă şi cu îndurări: Veghează, ascultă şi cercetează pe robul Tău; arhiereii, preoţii, diaconii, călugării, fraţii, maicele, surorile şi mirenii şi toţi cei ce luptă pentru Dreapta Credinţă: Dăruieşte-i lui curaj, răbdare şi înţălepciune ca să poată răspunde în Duh şi Adevăr; îndulceşte-i scârbele, alinează-i durerile, spulbere-i gândurile cele pornite de la diavolul, dă-i pâinea cea sufletească şi trupească în toate zilele; miluieşte-ne şi ne izbăveşte de toate fărădelegile, că nevrednici suntem milei şi iubirei Tale de oameni; nu da voie satanei şi slugilor lui să râdă de noi, de la care purcede tot răul în lumea aceasta; îmblânzeşte inimile cele rele pornite asupra noastră cu vicleşug, dezarmează-i de armele lor cele mincinoase care sunt îndreptate contra noastră, a Sfintei Tale Biserici şi dreptei credinţe; care vor să întroneze răutatea în locul binelui, întunericul în locul luminei, sabia, arma în locul Sfintei Cruci, minciuna în locul adevărului, vicleşugul în locul sincerităţii, brutalitatea în locul blândeţei, injuriile în locul mângâierii, schingiuirile în locul milei, clevetirea şi batjocura în locul laudei, jalea în locul bucuriei, hula în locul osanei, vrăjmăşia în locul iubirei, osânda, închisoarea, temniţa, lanţul, goliciunea, foamea şi frigul sunt aplicate celor ce ţin Dreapta credinţă: Destrăbălarea protejată şi subvenţionată în locul cinstei: Dreptatea nu se aude, răul mereu izvorăşte şi se revarsă asupra capetelor noastre şi toate relele ce sunt pregătite de începătorul răutăţilor care se revarsă prin slugile lui care se laudă că poartă chipul şi asemănarea Ta şi sunt îmbrăcaţi în haina Sfintelor Tale Daruri, ca să poată înşela cât este cu putinţă chiar pe cei aleşi ai Tăi; iar cei puţini rămaşi credincioşi, să fie prigoniţi, zdrobiţi, risipiţi, nimiciţi şi întemniţaţi; ca, Sfânta Ta Biserică şi Dogmele Sfintei noastre credinţe să fie dezrădăcinate, risipite şi nimicite, pe care le-am câştigat prin scump sângele Tău şi s-au păstrat prin jertfa de sânge a mii de mii de mucenici, care împodobesc Sfânta noastră Biserică cu laudele şi Slavosloviile duhovniceşti aduse lor pentru jertfa depusă în Numele Tău, după cum Tu ai zis: 'Mă prigonesc pe mine şi pe voi vă vor prigoni'. Nu întări ispitele mai presus de puterile noastre şi fă-i să Te cunoască, că Tu eşti Protectorul, Apărătorul, Stăpânitorul, Biruitorul şi Mântuitorul nostru; iar noi suntem robii Tăi, care Bine Te Cuvântăm zi şi noapte Te rugăm şi-Ţi cântăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Doamne Dumnezeul nostru: Tu Cela ce ai zis şi s-au făcut toate făpturile, nu întoarce Faţa Ta de la noi păcătoşii ca să nu vie asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşată a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce pe toată ziua nenumărate cu nesocotinţa săvârşim. Noi suntem păcătoşi nevrednici binelui şi milei şi plini de răutate şi de vicleşug; iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirei. Nu ne lăsa Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga milostivirea prin sârguinţa cea de toate zilele, dăruieşte-ne-o Tu ca un îndurat şi mult milostiv.
Doamne, pentru rugăciunile Sfinţilor a căror pomenire astăzi săvârşim... dăruieşte-ne iertare păcatelor, sănătate, fericirea ca să câştigăm cele răpite de vrăjmaşii Sfintei noastre Biserici şi ne fereşte de toată răutatea lor; de minciuna şi veninul ereticilor ce se varsă asupra noastră, căutând să înşele chiar cu cele Sfinte, pe cei tari în credinţă, fereşte-ne Doamne de fraţii şi prietenii noştri cei îngâmfaţi, mândri şi vicleni, care tâlcuiesc Sfintele Scripturi după interesul lor, defăimând şi înlăturând Darul şi puterea Ta dată Sfinţilor tăi făcători de minuni şi ne întăreşte cu Duhul Tău cel Stăpânitor, ca din adâncul inimilor cu bucurie să slăvim Prea Sfânt Numele Tău; al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, în veci: Amin.
Miluieşte-mă, iartă-mă şi mă mântuieşte şi pe mine robul Tău... care-Ţi aduc această rugăciune prin Sfânta Ta Maică, prin puterile cele fără de trup, prin Sfinţii a căror pomenire astăzi săvârşim... şi prin toţi Sfinţii Tăi, pentru iertarea păcatelor şi a greşalelor şi să fii milostiv sufletului meu în ziua judecăţii; iar în lumea aceasta să mă învredniceşti cu cunoştinţa Sfintelor Scripturi şi îndeplinirea lor, ca prin ele să aduc roduri bune Sfintei Tale Biserici, Drept Măritoare, Sobornicească şi Apostolească pe care o am câştigat prin Înomenirea, Răstignirea şi Învierea Ta; iar în viaţa cea veşnică să mă învrednicesc cu toţi aleşii Tăi, a-Ţi aduce cântare de laudă Întreit Sfântă şi a tot puternică, unică; în Tatăl, în Fiul şi în Sfântul Duh; Treime Sfântă Dumnezeul nostru, Mărire Ţie, în veci: Amin.
Categoria: Liturgica
Cautare:
Rugaciunea pentru prigonitori
Vizualizari: 763
Id: 25867
Imagine:
Share:
Rugaciune pentru pruncul ce se afla in pantecele mamei
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei
Rugaciunea de invocare a Duhului Sfant de la inceputul Sfintei Liturghii
Rugaciunea pentru neam a Parintelui Gheorghe Calciu
Rugaciune pentru finii de cununie
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Rugaciune catre Sfantul Modest grabnic ajutator pentru animalele bolnave din gospodarie
Rugaciune catre Cuviosul Moise Arapul pentru vindecarea de patima bauturii
Troparul Sfantului Ioan Rusul
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.