De aceea trebuie să Îl chemăm în ajutor pe Domnul nostru Iisus Hristos din toată inima şi cu încordare, dar nu trebuie neglijată nici lucrarea practică, ca şi cum numai prin rugăciune l-am pune pe fugă pe vrăjmaşul; nu aşa. Căci unora ca aceştia Dumnezeu nu obişnuieşte să le dea ajutor. Iarăşi cel ce se nevoieşte prin asceza practică în orice chip, purtând lupta cu atenţie şi cu priveghere să nu cadă în extrema opusă şi încrezându-se numai în asceza practică, să neglijeze rugăciunea. Nu, nicidecum, nu trebuie să se întâmple aceasta: căci sfântul cuvânt pe bună dreptate porunceşte: „privegheaţi şi vă rugaţi" şi fără ajutorul Celui puternic suntem neputincioşi a ne opune cetelor răutăcioase ale demonilor, chiar dacă am fi foarte bine înarmaţi. Nu numai fiindcă pe fiecare dintre noi, separat, mai mulţi demoni îl atacă deodată, ci şi pentru că demonii sunt duhuri ale unei firi netrupeşti şi prin fire sunt mai puternici, şi, chiar dacă s-ar întâmpla să fie un singur demon împotriva unuia dintre noi care suntem în trup, fiecare demon ar putea să-şi ducă la îndeplinire cu succes atacul luptei şi uneltirii lui. De aceea cel ce vrea să ţină rânduiala cum se cuvine trebuie, pe lângă cuvenita practică ascetică, să se dedice, atât cât este cu putinţă, rugăciunii curate, să privegheze adică şi să se roage, după cum este spus, pentru ca, prin asceză, soldatul lui Hristos să se înarmeze, iar prin rugăciune, să doboare la vreme, împreună cu arhistrategul şi împăratul său, pe Goliat cel înţelegător sau să lovească întreaga armată întunecată şi cumplită a demonilor, cu sprijinul şi inspiraţia puterii izvorâte de sus a adevăratului Iisus al sufletelor noastre, al Cărui chip este Iisus Navi care a condus în vechime poporul lui Dumnezeu, împreună cu cei mai buni războinici din Israel, la pământul făgăduinţei.
(Sfântul Calist Angelicoudes, Trei tratate isihaste, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp. 173-174)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Rugaciunea si lucrarea practica
Vizualizari: 886
Id: 13635
Imagine:
Share:
Fatarnicia este mai rea decat necredinta
Plictiseala este nepoata intristarii si fiica lenei
Cum incercam sa egalam viata noastra cu virtutile sfintilor?
Daca vom savarsi toate cu multumire si cu bucurie, Dumnezeu va gati noua cununa muceniciei
Șansa descoperirii unui adevarat duhovnic
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.