Dreptul loachim ajungând sus pe munte, a petrecut acolo în plângere mare şi post 40 de zile, fără a gusta nici măcar pâine. „Nu voi lua - zicea el tânguindu-se - în gura mea hrană, nici mă voi înapoia la casa mea, până ce nu mă va auzi şi cerceta pe mine Domnul Dumnezeul lui Israil”. După ce şi-a înălţat sufletul său pe aripile rugăciunilor fierbinţi şi a postului adevărat, rugându-se mai aprins decât soţia sa, i s-a arătat şi lui acolo în pustietatea aceea Arhanghelul Gavriil, zicându-i: „Bucură-te loachime şi te veseleşte, eu sunt trimis a-ţi aduce pace şi mângâiere. Eu Sunt îngerul lui Dumnezeu şi am venit să-ţi vestesc bucurie mare. Femeia ta Ana va zămisli şi va naşte o fecioară. Aceasta va fi cea mai aleasă dintre toate fecioarele şi femeile pământului, ea va zămisli... şi va naşte pe Împăratul lumii, pe Fiul celui viu, pe Dumnezeu-Cuvântul. De acum părăseşte amărăciunea sufletului tău, că a auzit Dumnezeu rugăciunea ta. Încrede-te în cuvântul meu şi mulţumeşte lui Dumnezeu. Spre încredinţare temeinică acesta să-ţi fie ţie semnul adevăratei şi bunei-vestiri: Mergi în Ierusalim la Biserica Domnului; acolo vei afla la porţile cele de aur, pe soţia ta Ana, căreia aceiaşi i s-a vestit ca şi ţie”. Acestea zicând îngerul Domnului s-a făcut nevăzut dinaintea ochilor lui. (Protos. Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului, Editura Agapis, 2001, p. 32)
Categoria: Articole
Cautare:
Rugaciunea si postul Dreptului loachim
Vizualizari: 789
Id: 4075
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.