Rugaciunea tainica, savarsita in inima

Vi se pare oare vouă că a chema numelui lui Hristos nu vă este de folos? Însă nici a ne mântui în altceva nu este cu putinţă, decât numai în numele Domnului nostru Iisus Hristos.

Ori poate mintea omenească, prin care se lucrează rugăciunea, este prihănită? Dar şi aceasta-i cu neputinţă. Căci Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa, iar chipul lui Dumnezeu şi asemănarea este sufletul omului, care, după ce a fost zidit de Dumnezeu, este curat şi fără de prihană, deci şi mintea, care e simţirea cea mai de seamă a sufletului, după cum vederea în trup, la fel este neprihănită.

Ori poate inima, pe care mintea ca pe un altar aduce lui Dumnezeu jertfa tainică a rugăciunii, e vrednică de hulă? Însă nicidecum. Căci fiind zidirea lui Dumnezeu, ca şi întreg trupul omenesc, este foarte bună.

Şi atunci, dacă chemarea numelui lui Iisus este mântuitoare, iar mintea şi inima omului sunt lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, ce păcat e pentru om să înalţe cu mintea din adâncul inimii rugăciunea către preadulcele Iisus şi milă să ceară de la El? Oare nu huliţi şi vă lepădaţi de rugăciunea minţii că Dumnezeu, cum vi se pare vouă, nu aude rugăciunea tainică săvârşită în inimă, ci o aude numai pe aceea care se rosteşte cu gura? Dar şi aceasta este hulă asupra lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu este cunoscător de inimi şi cunoaşte în amănunţime cele mai ascunse gânduri ale inimii şi cele ce vor fi gândite, pe toate le ştie şi pe toate le cunoaşte ca un Dumnezeu atotştiutor. Și El Însuşi cere o jertfă curată şi fără de prihană, anume o asemenea rugăciune tainică înălţată din adâncul inimii, poruncind: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Celui întru ascuns; şi Tatăl tău, Cel ce vede întru ascuns, îţi va răsplăti ţie la arătare”.

(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, volumul II, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 171)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: