www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Rugaciuni deosebite in vremea mesei

Rugaciuni deosebite in vremea mesei

După rugăciunea ceasului al nouălea gustă pâinea ta, mulţumind lui Dumnezeu pentru trapeză într-acest chip: „Binecuvântat este Dumnezeu, Cel Ce ne miluieşte şi ne hrăneşte pe noi din tinereţile noastre. Cel Ce dă hrană la tot trupul: umple de bucurie şi veselie inimile noastre, ca totdeauna având toată îndestularea, să prisosim în toată fapta bună întru Hristos Iisus Domnul nostru, dimpreună cu Care Ţie se cuvine slava, stăpânirea, cinstea şi închinarea, dimpreună şi Prea Sfântului Duh în vecii vecilor. Amin”. Frângând pâinea, însemneaz-o de trei ori cu semnul crucii, grăind cu recunoştinţă: „Mulţumim Ţie, Părintele nostru, pentru sfântă învierea Ta, pe care ne-ai arătat-o nouă prin Fiul Tău Iisus; şi după cum pâinea aceasta era la început împrăştiată pe această masă (în chip de făină ori aluat) şi, fiind adunată la un loc, a alcătuit un singur întreg, aşa să se adune Biserica Ta de la marginile pământului întru împărăţia Ta. Că a Ta este puterea şi slava în vecii vecilor. Amin”. Această rugăciune se cuvine ţie s-o spui când frângi pâinea şi pregăteşti trapeza; iar când o pui pe masă şi vrei să te aşezi, spune: „Tatăl nostru...” . Aceeaşi rugăciune arătată mai înainte: „Binecuvântat...” o spunem după ce am mâncat, sculându-ne de la masă. Dacă vor mânca împreună cu tine alte două sau trei fecioare, să mulţumească şi ele pentru pâinea ce stă înainte şi împreună să se roage.

(Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, pp. 124-125)

Categoria: Articole

Cautare:

Rugaciuni deosebite in vremea mesei

Vizualizari: 763

Id: 8096

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.