www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Rugaciunile de multumire dupa Dumnezeiasca Impartasire

Rugaciunile de multumire dupa Dumnezeiasca Impartasire

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Stihuri de îndemn:

După ce vei primi împărtășirea sfântă
A făcătoarelor de viață Daruri,
Laudă adu și mulțumire mare,
Și cu căldură Domnului te roagă:
Slavă Ție, Doamne! Slavă Ție, Doamne!
Slavă Ție, Dumnezeului nostru!

Apoi următoarele rugăciuni:

Rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare

Mulțumesc Ție, Doamne, Dum­ne­zeul meu, că nu m-ai lepădat pe mine, pă­cătosul, ci părtaș a fi Sfin­telor Tale Taine m-ai învrednicit. Mulțumesc Ție că pe mine, ne­vred­nicul, a mă îm­pă­r­tăși cu Preacu­ra­tele Tale Daruri m-ai învrednicit. Ci, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Care pentru noi ai murit și ai înviat și ai dăruit nouă aceste înfrico­șătoare și de viață făcătoare Taine, spre binefacerea și sfințirea sufle­te­lor și a trupurilor noastre, dă să-mi fie și mie acestea spre tămăduirea sufletului și a trupului, spre izgo­ni­rea a tot potriv­nicul, spre lumi­narea ochilor inimii mele, spre împăcarea sufleteștilor mele pu­teri, spre cre­dință neînfruntată, spre dragoste ne­fățarnică, spre de­săvâr­șirea înțe­lep­ciunii, spre paza poruncilor Tale, spre adăugirea dumnezeiescului Tău har și spre dobândirea împărăției Tale. Ca, întru sfințenia Ta, cu acestea fiind păzit, să pomenesc harul Tău pururea și să nu mai viez mie, ci Ție, Stăpâ­nului și Binefăcă­torului nostru. Și așa, ieșind dintru a­ceastă viață întru nădejdea vieții celei veș­nice, să ajung la odihna cea de-a pururea, unde este glasul cel neîn­cetat al celor ce Te laudă și dulceața cea fără de sfârșit a celor ce văd fru­mu­­sețea cea nespusă a feței Tale. Că Tu ești dorirea cea ade­vărată și veselia cea nespusă a celor ce Te iubesc, Hris­­toase, Dum­nezeul nostru, și pe Tine Te laudă toată făptura în veci. Amin.

Altă rugăciune a Sfântului Vasile cel Mare

Stăpâne, Hristoase Dumnezeule, Îm­păratul vea­cu­rilor și Făcătorul tutu­ror, mulțumesc Ție pentru toate bună­tățile câte mi-ai dat mie și pen­tru îm­păr­tășirea cu Preacuratele și de viață făcă­toarele Tale Taine. Deci, mă rog Ție, Bunule și Iubitorule de oameni, pă­zește-mă sub acoperă­mân­tul Tău și sub umbra aripilor Tale, și-mi dă­ruiește, până la suflarea cea mai de pe urmă, cu cuget curat și cu vrednicie, să mă îm­păr­tășesc cu Sfin­­tele Tale Taine, spre iertarea pă­ca­telor și spre viața de veci. Că Tu ești Pâinea vieții, Izvorul sfin­țirii, Dătă­torul bunătăților, și Ție slavă înăl­țăm, îm­preună și Părintelui și Sfân­tului Duh, acum și pururea și în vecii ve­cilor. Amin.

Rugăciunea Sfântului Simeon Metafrastul

Cel ce de bunăvoie mi-ai dat mie spre hrană Trupul Tău, foc fiind, care arde pe cei nevrednici, să nu mă arzi pe mine, Făcătorul meu, ci mai vârtos intră în alcătuirea mădularelor mele și întru toate încheieturile, în rărunchi și în inimă, și arde spinii tu­tu­ror păca­telor mele; curățește-mi sufletul; sfințește-mi gândurile și oa­sele; numărul deplin al celor cinci simțuri îl luminează; peste tot mă pă­trunde cu frica Ta; pururea mă acoperă și mă apără și mă păzește de tot lucrul și cuvântul pierzător de suflet; curățește-mă, spală-mă și mă în­dreptează; înțelepțește-mă și mă lu­minează; arată-mă locaș numai al Du­hului Tău și să nu mai fiu sălaș pă­catului, ci Ție casă, prin primirea Îm­păr­tășaniei. Ca de foc să fugă de mine tot lucrul rău, toată patima. Ru­gători aduc pentru mine pe toți sfinții, pe mai-marii cetelor celor fără de trup, pe Înaintemergătorul Tău, pe în­țe­lepții Apostoli, și cu aceștia și pe Prea­cinstita și Preacurata Maica Ta, ale căror rugăciuni primește-le, Mi­los­tive Hristoase al meu, și pe mine, slujito­rul Tău, fiu al luminii mă fă; că Tu Însuți ești, Bunule, sfințirea și lu­mi­narea sufletelor noastre și Ție, după cuviință, ca unui Dumnezeu și Stăpân, toți slavă Îți înălțăm în toate zilele. Amin.

Rugăciunea Sfântului Chiril al Alexandriei

Trupul Tău cel sfânt, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, să-mi fie mie spre viața de veci, și Sân­gele Tău cel scump, spre iertarea păcatelor. Și să-mi fie mie Împărtă­șania aceasta spre bucurie, spre sănă­tate și spre veselie. Și la înfrico­șă­toarea și a doua venire a Ta, învrednicește-mă pe mine, păcătosul, să stau de-a dreapta slavei Tale, pentru rugă­­ciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților Tăi. Amin.

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu:

Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, care ești lumina întune­ca­tului meu suflet, nădejdea, acope­ră­mântul, scăparea, mângâierea și bucuria mea, mulțumesc ție, că m-ai în­vred­nicit pe mine, nevrednicul, să fiu păr­taș Preacuratului Trup și Scumpului Sânge al Fiului tău. Ci tu, care ai năs­cut Lumina cea ade­vă­rată, lumi­nează-mi ochii cei înțele­gă­tori ai inimii. Ceea ce ai născut Iz­vorul nemuririi, înviază-mă pe mine, cel omorât de păcat. Ceea ce ești Maica iubitoare de milostivire a Dum­­nezeului celui mi­lostiv, miluiește-mă și dă umilință și zdrobire inimii mele și sme­renie gândurilor mele și ridicare din robia cugetelor mele. Și mă în­vred­nicește, până la sfârșitul vieții, fără de osândă să primesc sfințirea Prea­cu­ratelor Taine, spre tămă­du­irea su­fletului și a trupului. Și-mi dă, Stă­până, la­crimi de pocăință și de mărtu­risire, ca să te laud și să te măresc pe tine în toate zilele vieții mele, că bi­necuvân­tată și preamărită ești în veci. Amin.

Apoi:

Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că văzură ochii mei mân­tuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel. Sfinte Dumne­zeule..., Prea­sfântă Treime..., Tatăl nostru..., Că a Ta este împărăția...

Categoria: Liturgica

Cautare:

Rugaciunile de multumire dupa Dumnezeiasca Impartasire

Vizualizari: 1060

Id: 26677

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.