RUGACIUNILE PENTRU CEI MORTI

INVATACELUL: La ce pot ajuta rugaciunile pentru raposati, odata ce ei sunt judecati si s-a hotarat soarta fiecaruia ?

PREOTUL: Primul lucru ce se intampla fiecarui suflet, indata dupa moartea omului, este judecata. Aceasta judecata care se face cu fiecare suflet in parte se numeste judecata particulara si se deosebeste de judecata cea de obste sau universala, cea de la sfarsitul lumii, de dupa invierea trupurilor. Prin aceasta judecata particulara se cerceteaza starea in care iese omul din viata pamanteasca. Daca aceasta stare este buna, sufletul este dus de ingeri in fericire, iar daca este rea, este luat de duhurile cele necurate la chinuri. Fericirea, la care sunt dusi cei gasiti vrednici se numeste “sanul lui Avraam” (Luca, 16, 22) sau “rai” (Luca, 13, 43), iar chinurile la care sunt supusi pacatosii poarta numele de “iad” (Luca, 16, 23). Ca aceasta judecata si trimitere a sufletelor la rai sau la iad are loc indata dupa moarte, vedem din cuvintele Mantuitorului catre talharul de pe Cruce : “…astazi vei fi cu Mine in Rai” (Luca, 23, 43) sau din cuvintele apostolului Pavel: “Randuit este oamenilor o data sa moara, iar dupa aceea sa fie judecata” (Evr., 9, 27). Acelasi lucru il arata marele apostol Pavel si atunci cand zice: “…doresc sa ma despart de trup si sa fiu impreuna cu Hristos - si aceasta e cu mult mai bine” (Filip., 1, 23) si iarasi: “Ca pentru mine viata este Hristos si moartea, un castig” (Filip., 1, 21). Dintre vechii scriitori bisericesti care vorbesc despre judecata particulara deosebit de cea de obste, amintim pe Tertulian, oare zice ca sufletul (dupa moarte), mai intai trebuie sa incerce judecata lui Dumnezeu, ca unul ce a fost primitorul tuturor celor ce le-a facut, dar el trebuie sa astepte si trupul sau ca sa primeasca rasplata si pentru ceea ce a facut cu ajutorul trupului, ca s-a supus poruncilor lui (Silvestru de Kanev, Dogmatica, vol. V, p. 94). Inca trebuie de stiut si acest lucru: daca cineva la judecata particulara ar fi fost gasit vrednic de chinuri si de pedeapsa si daca unul ca acesta este crestin si fiu al lui Hristos, mai are o portita de scapare - prin mijlocirea celor vii - din chinurile la care a fost pedepsit de Dumnezeu.

INVATACELUL: Posibilitatea interventiei celor vii pentru cei morti pare exclusa, stiut fiind ca Dumnezeu va judeca pe fiecare dupa faptele lui si dupa dreptate, dand fiecaruia rasplata cuvenita propriilor sale fapte. O judecata facuta pe baza interventiei altora n-ar mai fi dreptate. Sfantul apostol Pavel vorbeste lamurit: “Pentru ca noi toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca sa ia fiecare, dupa cele ce a facut prin trup, ori bine, ori rau” (II Cor., 5, 10). Cuvinte asemanatoare cu acestea gasim destule in Sfanta Scriptura si anume, in toate textele privitoare la judecata de apoi.

PREOTUL: Ca Dumnezeu va rasplati fiecaruia dupa faptele sale este adevarat (Ps. 61, 11). Dar ca posibilitatea de a ne ruga pentru cei morti este exclusa, acest cuvant este cu totul strain de adevar. Noi vedem ca in Sfanta Scriptura se pune mare pret pe rugaciunea unora pentru altii. Daca ar fi asa cum gandesc unii, ca rugaciunea unora pentru altii n-ar avea nici un folos, atunci nici marele apostol Pavel n-ar trebui sa indemne cu rugaminte pe ucenicul sau, Timotei, spre un lucru ca acesta, scriindu-i: “Deci, rogu-te, mai intai de toate, sa faci cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii” (I Tim., 2, 1). Iar sfantul apostol Iacov spune: “Marturisiti-va unul altuia pacatele si va rugati unul pentru altul, ca sa va vindecati, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului” (5, 16). Sfantul apostol Pavel cere sa se faca rugaciune si pentru el (Efes., 6, 19).

Dar daca rugaciunile noastre folosesc celor vii, ce pricina ar fi sa nu le foloseasca si celor morti, odata ce ei traiesc cu sufletele lor si de vreme ce Acelasi Dumnezeu le asculta si pe unele si pe altele ? La marturiile de mai sus, se pot adauga si cele directe, din Vechiul Testament. Astfel, in Cartea a II-a a Macabeilor (cap. 12, 42-45) se arata ca s-a adus jertfa pentru ostasii cei morti si apoi se zice : “Drept aceea sfant si cuvios gand a fost ca au facut curatire pentru cei morti, ca sa se slobozeasca de pacat” (12, 46). Iar sfantul prooroc Baruh se roaga si el pentru cei morti ai lui Israel: “Doamne, …Nu-Ti aduce aminte de nedreptatile parintilor nostri…” (3, 4-5).

In chipul cel mai limpede vorbeste de aceste rugaciuni Sfanta Traditie, incepand din primele secole ale Bisericii, dupa cum arata si continutul Sfintelor Liturghii. Sfantul Ioan Gura de Aur arata ca apostolii chiar au randuit sa se faca la Liturghie pomenire pentru cei morti zicand : “Nu degeaba au randuit apostolii sa se faca asupra Tainei celei infricosatoare pomenirea celor morti. Cand sta poporul, plinatatea preoteasca, cu mainile intinse si in fata sta jertfa cea infricosatoare, cum nu vor indupleca pe Dumnezeu pentru cei adormiti ? Iar aceasta, numai pentru cei plecati cu credinta” (Omilia a III-a, la Filipeni).

INVATACELUL: Exista, totusi, un citat care-mi da de gandit si anume: “Acestea zice Domnul: Blestemat sa fie omul care nadajduieste in om si isi face sprijin in carne si inima caruia se departeaza de Domnul” (Ier., 17, 5).

PREOTUL: In acest citat sunt blestemati si osanditi numai acei oameni care isi pun nadejdea mantuirii lor exclusiv in ajutorul de la oameni si nu in cel de la Dumnezeu - fata de care sunt indepartati cu inima lor - fapt pentru care isi merita toata osanda de la Dumnezeu, iar nu cei ce asteapta si de la oameni mijlociri pentru ei catre Dumnezeu. Caci atunci ar trebui sa socotim sub aceasta osanda si pe marele apostol Pavel, care de multe ori cere de la credinciosii sai rugaciuni catre Dumnezeu pentru el, precum si el insusi face pentru altii si nadajduieste in folosul acestor rugaciuni, asa cum am aratat la invatatura noastra despre cultul sfintilor. Deci, este cu neputinta ca, in baza textului pe care il invoci, sa negi necesitatea de a ne ruga pentru morti, mai ales ca in acest citat adus de dumneata este vorba de altceva.

INVATACELUL: Unii spun ca rugaciunile pentru morti ar fi nefolositoare si de prisos, neavand nici un rezultat, caci cuvantul biblic este limpede: “Si iarasi a zis Domnul: Sa nu intri in casa celor ce jelesc si sa nu te duci sa plangi si sa jelesti cu dansii… Si vor muri cei mari si cei mici in pamantul acesta si nu vor fi ingropati; si dupa ei nimeni nu va plange, nici se va zgaria, nici se va tunde pentru ei. Nu se va frange pentru ei paine de jale ca mangaiere pentru cel mort; si nu li se va da cupa mangaierii ca sa bea dupa tatal lor si dupa mama lor” (Ier., 16, 5-7).

PREOTUL: Aici este vorba numai de cei pacatosi care sunt vinovati de pacate grele, ceea ce inseamna ca pentru mortii cei mai putin pacatosi se poate frange painea intru pomenirea lor. Poti sa vezi lamurirea in context, cu deosebire v. 10-13. Astfel, din citatul de mai sus ar urma ca mortii sa nu fie nici ingropati.

INVATACELUL: Cum poate cineva sa scoata pe altul din iad prin pomeniri, de vreme ce este scris : “ca nu este intru moarte cel ce Te pomeneste pe Tine. Si in iad cine Te va lauda pe Tine ?” (Ps. 6, 5) ? Sau poate au dreptate catolicii, care cred in purgatoriu?

PREOTUL: Se poate mantui cineva si din iad, dar nu prin suferintele purgatoriului - asa cum spun romano-catolicii - ci prin Jertfa Rascumpararii, care s-a facut pentru vii isi pentru cei morti. Caci Dumnezeu are puterea sa scoata sufletele din iad, dupa cum scrie : “Domnul pogoara la iad si ridica” (I Regi, 2, 6). Numai El poate sa scoata sufletele din iad (Ps. 48, 16; Rom., 14, 9; I Cor., 15, 20; I Ioan, 2, 2; Apoc., l, 18).

Puterea si iertarea lui Dumnezeu, Care implineste “orice” se va cere de la El (Marcu, 11, 24 ; Ioan, 14, 13), sunt fara de margine, iar bunatatea Lui este atat de mare, ca numai El poate schimba osanda vesnica a omului. Asadar, daca Hristos este El insusi Dumnezeu, are si puterea de a scoate din iad pe cei osanditi. Noi stim ca Dumnezeu ne cere sa iubim pe semenii nostri si priveste cu placere la aceasta iubire a noastra. Nu este fapta mai mare ca iubirea; or, din iubire noi ne rugam pentru altii. Rugaciunea Bisericii gaseste cu atat mai multa ascultare la Dumnezeu, cu cat in ea se impletesc glasurile sfintilor din cer si ale credinciosilor de pe pamant, cu insusi glasul Maicii Domnului. Biserica este intr-o nesfarsita rugaciune pentru madularele sale: pentru noi toti se roaga ingerii si apostolii, mucenicii si patriarhii si, mai presus de toate, Maica Domnului nostru Iisus Hristos - si aceasta sfanta unire este viata Bisericii, insusi Mantuitorul ne adevereste ca nu va trece cu vederea rugaciunile noastre, mai ales cand pe acestea le facem din iubire catre aproapele nostru. El insusi zice : “Toate cate cereti rugandu-va, sa credeti ca le veti primi si le veti avea” (Marcu, 11, 24). Asadar, rugaciunea pentru morti este nu numai un semn si o intarire a iubirii, ci si o proba a credintei noastre. Caci tot Mantuitorul a zis : “De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede” (Marcu, 9, 23).

INVATACELUL: Sfanta Scriptura spune, totusi, ca intre iad si rai exista o prapastie de netrecut, dupa cuvantul Domnului, din parabola bogatului nemilostiv si a saracului Lazar: “Si peste toate acestea, intre noi si voi s-a intarit prapastie mare, astfel ca acei ce ar vrea sa treaca de aici la voi, ori de acolo la noi, sa nu poata sa treaca” (Luca, 16, 26). Daca adevarul este acesta, apoi cum se poate spune ca noi am fi in stare sa-i mutam pe unii de acolo in cealalta parte, de la rau la bine ? Oare acest lucru este posibil ?

PREOTUL: Intre rai si iad este, intr-adevar, o prapastie de netrecut, asa cum ne-a spus Mantuitorul. Dar aceasta prapastie nu are puterea de a opri mila lui Dumnezeu, Care asculta rugaciunile noastre, facute pentru cei morti. Noi nu presupunem - ca fratii nostri apuseni - ca exista un purgatoriu, ci spunem ca numai pentru cei ce au pacate de moarte (nemarturisite), trecerea din iad la rai este imposibila. Pentru cei cu pacate mai usoare, aceasta cale nu este definitiv inchisa, deoarece abia la judecata de apoi se va hotari definitiv cine este pentru rai si cine este pentru iad, fiind de la sine inteles ca, dupa aceasta judecata, unul osandit pentru iad nu va mai putea trece in rai. Stim ca pentru cei vinovati de pacate de moarte, rugaciunile noastre sunt oprite, ca fiind nefolositoare: “Este si pacat de moarte; nu zic sa se roage pentru asa pacat” (I Ioan, 5, 16), dar nu tot asa este situatia pentru celelalte suflete, pentru care noi ne rugam si avem datoria de a ne ruga. Deci pomenirile celor morti sunt ascultate datorita iubirii, ca orice rugaciune. Noi suntem “impreuna-cetateni cu sfintii”, oameni ai casei lui Dumnezeu, “fiind ziditi pe temelia apostolilor si proorocilor, piatra din capul unghiului fiind insusi Iisus Hristos” (Efes., 2, 19-20). in virtutea acestei “cetatenii”, noi il rugam ca sa ierte pe fratii nostri care au trecut in lumea cealalta.

Noi nu ne rugam pentru cei care au facut pacate impotriva Duhului Sfant, caci acestora nu li se iarta nici in lumea aceasta, nici in cealalta (Matei, 12, 31). Dar pentru acei cu pacate care se pot ierta in lumea cealalta, noi ne rugam fiindca, daca ne iubim vesnic (I Cor., 13), Dumnezeu tine seama de cererile facute din iubire, aceasta fiind chiar porunca Lui.

Apostolul spune ca “ceea ce a murit a murit pacatului odata pentru totdeauna” (Rom., 6, 10), iar Simeon Tesaloniceanul comenteaza astfel: “Celor adormiti le sunt mai de folos liturghiile, iar celelalte mai putin ii ajuta (pentru ca omul murind a incetat de la pacat), iar prin jertfa se impartasesc cu Hristos, se umplu de dumnezeiasca veselie, de dar si se izbavesc cu dumnezeiasca mila de toata durerea. Deci, mai inainte de toate, sa se faca liturghie pentru dansul si dupa aceea, de va avea avutie… milostenie saracilor, zidiri sfintelor biserici isi altele care sunt spre mantuirea lui” (IX, 72). Si continua: “…Mirida (adica particica ce se pune pe sfantul disc, alaturi de Agnet, pentru pomenirea celor vii si a celor morti) care se scoate la liturghie si pomenirea care se face pentru cel mort unesc pe cel mort cu Dumnezeu si-1 impartasesc cu Dansul nevazut. Drept aceea, folosindu-se foarte mult dintru aceasta, nu numai se mangaie fratii cei ce cu pocainta s-au mutat intru Hristos, dar inca si sfintele suflete ale sfintilor se bucura pentru aceste pomeniri care se fac pentru dansii; unindu-se cu Hristos isi impartasindu-se din Sfanta Liturghie mai curat si mai luminat, si impartasindu-se mai mult cu darurile Lui, se roaga pentru noi. Deci pentru aceasta, Dumnezeu a lucrat aceasta jertfa si a dat-o spre mantuirea si luminarea trupurilor, ca sa fim cu Dansul toti una, cum S-a fagaduit. Drept aceea, se roaga pentru aceia care ii pomenesc pe dansii savarsind jertfe pentru cinstea lor si se fac mijlocitori si solitori pentru dansii. Si se roaga ca si acestia sa se impartaseasca cu Hristos ca si dansii. Pentru aceea trebuie sa facem pomenirea celor raposati, pentru ca dragostea uneste pe cei vii cu cei morti, si sa pomenim pe sfinti, ca, veselindu-i, sa se faca si ei rugatori veseli pentru noi, catre Dumnezeu” (Sfantul Simeon Tesaloniceanul, VI, 375).

Cat despre purgatoriul inchipuit de romano-catolici, noi nu avem dovezi temeinice nici in Sfanta Scriptura, nici in Sfanta Traditie. Sfanta Scriptura ne arata numai doua locuri: rai si iad. in Traditia sfintilor parinti nu se admite purgatoriul; marele Antonie (+ 373), de pilda, zice: “Este o nebunie a crede in al treilea loc in cealalta viata” (Cartea I-a). Iar Fericitul Augustin (+ 430) scrie: “Nu este vreun loc mijlociu, ca cineva care nu este cu Hristos sa poate fi altundeva decat cu diavolul” (Despre merit si pacat). Stim apoi ca al V-lea Sinod Ecumenic din Constantinopole (553) a osandit pe Origen, pe Didim cel Orb si pe Evagrie din Pont, care invatau ca pedepsele viitoare vor avea sfarsit. Daca pe atunci Biserica ar fi avut vreo cunostinta despre existenta purgatoriului, ar fi facut vreo amintire de el, ca fiind o exceptie de la alternativa iad-rai.

Nemarginita bunatate a lui Dumnezeu, precum si rugaciunile Bisericii si Jertfa Euharistica sunt de ajuns pentru mantuirea celor ce si-au facut in viata aceasta canonul pocaintei isi au murit in dreapta credinta.

INVATACELUL: Dar cum se face ca rugaciunile Bisericii le pot ajuta unora sa se mantuiasca de chinuri inainte de Judecata de Apoi ?

PREOTUL: Rugaciunile Bisericii pot ajuta unora sa se mantuiasca dupa moarte, inainte de invierea cu trupurile, deoarece chinurile ce le suporta pacatosii dupa moarte si inainte de invierea cu trupurile nu sunt definitive ca dupa Judecata din Urma, ci provizorii, ca sa se lase omenirii din Biserica prilejul sa se intareasca in dragoste, prin rugaciunile pentru morti, care nu se mai pot ajuta ei singuri, ci sunt ajutati prin dragostea altora. Chinurile de dinainte de Judecata din Urma nu sunt nici definitive, nici asa de mari ca cele de dupa Judecata, cand vor fi rabdate in trup (cf. Inv. de Cred. Ortodoxa, intreb. 346).

INVATACELUL: Unii spun ca sfintii si ingerii se roaga pentru cei morti in dreapta credinta. Dar de unde au inteles ei acest lucru ?

PREOTUL: Marele Apostol Pavel ne arata ca Mantuitorul insusi Se roaga pentru noi, “mijloceste” (Rom., 8, 34), dupa cum Se roaga si Duhul Sfant (Rom., 8, 26-27). Iar cum ca si sfintii se roaga pentru noi, vezi la Apocalipsa unde ne spune: “Si cand a luat cartea, cele patru fiinte si cei douazeci si patru de batrani au cazut inaintea Mielului, avand fiecare alauta si cupe de aur pline cu tamaie, care sunt rugaciunile sfintilor” (Apoc., 5, 8). Si iarasi vedem din alte locuri ca sfintii se roaga pentru noi si sunt ascultati de Dumnezeu (Fac., 20, 7; Iov, 42, 8; I Regi, 7, 9 ; Ier., 15, 15; Iacov, 5, 16-17; Apoc., 8, 3-4). Dar nu numai ca sfintii si ingerii se roaga pentru noi, ci si “bucurie li se face ingerilor lui Dumnezeu pentru un pacatos care se pocaieste” (Luca, 15, 10).

Categoria: Despre credinta ortodoxa - Parintele ILIE CLEOPA

Cautare: