Cum ajungem noi prin rugăciune către cer? Rugându-ne și curățindu-ne astfel sufletul, făcând din sufletul nostru locaș al lui Dumnezeu, devenind și noi purtători de Dumnezeu, devenind și noi purtători de Hristos. În măsura în care Îi slujești lui Dumnezeu, Îl cunoști pe Dumnezeu, devii teognost și, dacă ești teognost, te uimești de Dumnezeu, cum spune Sfântul Isaac Sirul: Încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cineva care nu se uimește de Dumnezeu. Când te uimești de Dumnezeu nu se poate să nu-L iubești pe El pentru bunătatea Lui, pentru înțelepciunea Lui, pentru dragostea Lui, pentru sfințenia Lui, pentru tot ce știi despre Dumnezeu, ca unul care îi slujești lui Dumnezeu, ca unul care ai primit descoperirea lui Dumnezeu, pentru că Hristos e ascuns în poruncile Lui. Cine împlinește poruncile Domnului Hristos, acela Îl cunoaște pe El și se bucură de Dânsul, se minunează de El. Minunându-te de Dumnezeu, nu se poate să nu-L iubești. Așa se realizează cerul cel de pe pământ! E ușor să spui, dar în viață nu-i așa de simplu să realizezi lucrurile acestea. Ele sunt, însă, realizabile. Să știți că Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut!
(Părintele Teofil Părăian, Rugăciunea, pelerinaj către cer, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 29-30)
Categoria: Articole
Cautare:
Rugandu-ne si curatindu-ne sufletul, devenim purtatori de Dumnezeu
Vizualizari: 737
Id: 20511
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.