Luaţi aminte la Sfântul Ioan Botezătorul care a stat împotriva fărădelegii! În loc să stea în pustie, acolo unde îi era locul şi acolo unde-i era rostul, s-a dus la regele Irod şi i-a spus: trăieşti în nelegiuire, nu faci bine! Noi nu putem face ceea ce a făcut Sfântul Ioan Botezătorul. Nici pentru cei din apropierea noastră, pentru cei din familia noastră. De multe ori lăsăm să se întâmple nişte lucruri pe care ştim sigur că nu le binecuvântează Dumnezeu.
Ar trebui să ne întristăm că noi nu am fost ca Sfântul Ioan Botezătorul care a spus cuvânt hotărât în faţa nelegiuirii. Să ne întristăm că tolerăm nelegiuirile, să ne întristăm că ne facem părtaşi la nelegiuirile din jurul nostru, să ne întristăm că n-avem curajul să stăm împotriva răului, să ne întristăm că n-avem curajul să-i spunem răului pe nume ci, ca să ne meargă nouă bine, ca să n-avem vorbă, ca să n-avem confruntări, tăcem. Şi tăcem cu păcat, pentru că lăsăm să se înmulţească păcatele în jurul nostru.
Sfântul Ioan Botezătorul n-a făcut aşa. Şi dacă îl sărbătorim cu adevărat la Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la această sărbătoare tristă şi la această sărbătoare care-i şi de bucurie, dacă-l sărbătorim cu adevărat, apoi, la tristeţea că i s-a tăiat capul, ar trebui să adăugăm mai mult tristeţea că nouă nu ni se taie capul pentru că păcătuim, pentru că suntem de acord cu nelegiuirile din jurul nostru numai să nu ni se taie capul.
Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne dea tărie sufletească să putem fi împotriva păcatului oriunde şi oricând şi să fim următori Sfântului Ioan Botezătorul, chiar dacă pentru aceasta ni s-ar tăia capul!
(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 17)
Categoria: Articole
Cautare:
Sa avem curajul sa-i spunem raului pe nume…
Vizualizari: 716
Id: 10724
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.