Păcatul de bază al omului este autonomia: „Eu pot!” Putem să profităm de ajutorul îngerului, primindu-l, deschizându-ne acestui ajutor. Este o atenţie. Dacă suntem atenţi, tot timpul avem aşa o adiere fină, care ne spune ce-i bine: „Nu zice asta”, “Nu face asta”, „Nu pleca acum”, dar e delicată şi fără presiune: acestea sunt şoaptele îngerului şi dacă noi am fi atenţi la lăuntrul nostru, am sesiza aceste şoapte ale îngerului, care nu sunt cuvinte, ci înţelesuri, deşi ca nişte comenzi clare.
Spre deosebire de şoapta îngerului, care e delicată, a diavolului este obsedantă. Îl cunoaştem pe îngerul rău prin faptul că nu putem să scăpăm de gând. Şi îl cunoaştem pe cel bun, că de-abia auzim această şoaptă. Cum mă apără îngerul, având în vedere că el nu are acces la trupul meu, să-mi pună degetul pe sinapsă, ca să nu mai gândesc rău? El poate, cu energia lui, să acţioneze în energia mea şi eu să fac lucrul ăla. El îmi dă mie un plus de energie cu care mă ajută.
Când suntem pe aceeaşi lungime de undă cerebrală, ghicim gândul celuilalt, unii chiar văd, dacă suntem pe aceeaşi lungime duhovnicească – din prima înţeleg ce spune părintele, dacă avem o preţuire personală, din empatie, din dragoste, din comuniune, voi fi pe aceeaşi lungime de undă. Nu acelaşi lucru se întâmplă, atunci când suntem separaţi şi fiecare vibrează pe frecvenţa lui. (…) Soluţia este să iubim, şi numai iubind, cunoaştem. Soluţia este să ne rugăm, pentru că rugându-ne, ne curăţim mintea şi intrăm în relaţie cu îngerul şi ne mărim puterile cu oferta lui, cu puterile lui, cu energiile lui. Îngerul păzitor nu face lucruri care să fie împotriva voinţei mele, împotriva voii mele. El are o prezenţă iubitoare, care mă invită să nu fac un lucru. Pentru că făcând un lucru, vine după el alt lucru. Când îmi vine un gând de judecată, el îmi dă putere să nu primesc eu gândul şi să nu judec eu, el nu mă apără (opreşte de la a face). Numai pe copii îi apără.
(Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 85-87)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Sa fim atenti la soapta delicata a ingerului pazitor
Vizualizari: 879
Id: 4051
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.