www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Sa incercam sa pastram o relatie echilibrata cu duhovnicul nosru

Sa incercam sa pastram o relatie echilibrata cu duhovnicul nosru

Cel mai important este să încercăm să păstrăm o relaţie echilibrată cu duhovnicul nostru; să nu ne avântăm spre extreme: să nu-l aşezăm în locul lui Dumnezeu şi să nu-i cerem imposibilul. Duhovnicul este şi el un om, ca oricare dintre noi, şi poate avea unele slăbiciuni pe care trebuie să le acoperim cu dragoste.

Nimeni nu trebuie să uite că scopul principal al diavolului este să-l despartă pe duhovnic de păstoriţii săi, să întoarcă fiul împotriva duhovnicului său. Diavolul insuflă gânduri rele prin care încearcă să ne convingă că preotul nu este bun şi că nu face totul ca la carte. Dacă omul îi dă ascultare, poate ajunge până la aceea că îşi pierde credinţa în duhovnic, se rupe de el, de Dumnezeu, de Biserică şi devine ateu. Apoi poate începe să formeze o grupare în jurul său, a celor atei... Diavolul nu are stare şi încearcă să înfăptuiască şi pe pământ cele săvârşite de el în cer; prin oameni, el luptă neîncetat cu Dumnezeu. S-a dovedit încă din vechime că, atunci când avem cunoştinţă de un preot sfânt, este de ajuns ca cineva să ne spună despre acesta ceva de rău, că noi acceptăm această minciună şi imediat ne schimbăm părerea despre el.

Dar Apostolul Pavel a spus: Pâră împotriva preotului să nu primeşti, fără numai de la doi sau trei martori (I Timotei 5, 19). Adevăraţii creştini trebuie să fie înţelepţi şi să priceapă că fără cârmaci nu se vor putea salva pe marea vieţii. Cereţi-I lui Dumnezeu un duhovnic, un păstor bun, care va putea să vă poarte prin viaţă spre portul liniştit al Împărăţiei lui Dumnezeu, ca ajungând acolo să-I poată spune: „Iată, eu şi fiii pe care mi I-ai dat mie”. 

(Îndrumar creştin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov) , vol. 2, Editura Sophia, 2009, pp. 299-300)

Categoria: Articole

Cautare:

Sa incercam sa pastram o relatie echilibrata cu duhovnicul nosru

Vizualizari: 665

Id: 16448

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.