Sa indreptam tot, cat mai e vreme de pocainta!

Vedeţi, noi, aici pe pământ, culegem roadele gândurilor şi dorinţelor noastre. Dorinţele noastre sunt rele şi gândurile noastre sunt gânduri rele - bineînţeles, nu pot fi roade bune din asemenea gânduri. Iată, tot neamul omenesc culege roadele gândurilor şi dorinţelor. Domnul a spus despre a Doua Sa Venire: „Afla-voi oare credinţă?” De aceea se cuvine, pentru că viaţa pe pământ este scurtă, să ne ostenim a ne înnobila trăsătura caracterului, deoarece cu trăsătura caracterului vom trece în veşnicie.

Aici ne putem schimba, dacă ne pocăim de toate faptele rele, de gândurile rele - dar, din clipa trecerii la cele veşnice, sufletul nu se mai poate îndreptăţi a se ruga pentru sine. Nici eu nu am ştiut aceasta, dar mi s-a întâmplat odată că am simţit apropierea sfârşitului vieţii şi vedem că nu mă mai pot îndreptăţi a mă ruga pentru mine; alţii se pot ruga pentru mine, dar eu pentru mine nu mai am îndreptăţire a mă ruga, pentru că s-a sfârşit vremea de a aduce pocăinţă.

Vedeţi cât de grea e trecerea la cele veşnice... . Când se trece la cele veşnice, ne rugăm fără încetare, dar în veşnicie nu mai putem face nimic pentru noi, doar semenii noştri mai pot face ceva pentru noi. Când suntem aproape de sfârşitul vieţii şi când trecem la cele veşnice, rugăciunile noastre, chiar dacă sunt făcute pe pământ, sunt primite de Dumnezeu. Dacă dorim binele semenilor şi ne rugăm, ele se primesc - dar pentru mine nu mai am vreme, s-a sfârşit vremea de a aduce pocăinţă. Şi în ce stare m-a găsit Dumnezeu, în aceea voi fi judecat!

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, pp. 209-210)

Categoria: Articole

Cautare: