Sa invatam sa rabdam, fara a ne mahni si a deznadajdui, luptand mereu cu patimile noastre

De ce este atât de importantă mărturisirea? În momentul în care ne pocăim şi ne plângem în faţa lui Dumnezeu din cauza diavolului care ne-a ispitit, Dumnezeu îi interzice să ne mai ducă în ispită. El ştie că mai înainte noi nu ne vedeam păcatele şi viciile, însă acum le-am descoperit în sufletul nostru şi ne-am pocăit, le-am recunoscut în faţa Lui şi Dumnezeu, din marea Sa milă, iartă necurăţia noastră şi păcatul şi ne dăruieşte o putere harică în lupta cu acest păcat.

Răbdarea este marele nostru ajutor în lupta cu patimile, căci, pentru un om, lucrul cel mai greu este să se hotărască să renunţe la intenţia sa de a mai păcătui. Iar când se întâmplă să cadă iarăşi după ce s-a pocăit, el trebuie să se pocăiască din nou, şi să facă astfel până când va veni timpul să se izbăvească de această patimă cu desăvârşire. O mare importanţă în timpul căderilor o au rugăciunea şi zdrobirea inimii.

Marele scriitor rus Dostoievski era foarte devotat Ortodoxiei. Însă avea o slăbiciune: patima jocului de noroc. Adeseori pleca peste hotarele ţării şi juca acolo. Nu putea scăpa de ea nicidecum. Dar într-o dimineaţă, în momentul în care s-a trezit, dintr-odată a simţit o mare repulsie faţă de acest joc. Dumnezeu şi-a făcut milă de el şi i-a eliberat sufletul de această patimă păguboasă. De ce? Fiindcă el se pocăia mereu pentru această slăbiciune. Trebuie să învăţăm să răbdăm, fără a ne mâhni şi a deznădăjdui, luptând mereu cu patimile noastre, căci: „Faptele bune şi nevoinţa vor şterge totul în viaţa noastră”.

(Îndrumar creştin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), vol. 2, Editura Sophia, 2009, p. 182)

Categoria: Articole

Cautare: