www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Sa iubim fara sa asteptam ceva in schimb – asa Il cunoastem pe Dumnezeu

Sa iubim fara sa asteptam ceva in schimb – asa Il cunoastem pe Dumnezeu

Atunci când iubim fără să urmărim a fi iubiţi, se vor aduna toţi împrejurul nostru ca albinele. Asta este valabil pentru noi toţi.

Dacă fratele tău te stânjeneşte, te oboseşte, atunci să te gândeşti: „Acum mă doare ochiul meu, mâna mea, piciorul meu; trebuie să-l îngrijesc cu toată iubirea mea” (I Corinteni 12, 21). Să nu ne gândim însă că vom fi răsplătiţi pentru cele, chipurile, bune, nici că vom fi pedepsiţi pentru cele rele pe care le-am făcut. Vii la cunoaşterea adevărului, atunci când iubeşti cu iubirea lui Hristos. Atunci nu ceri să fii iubit; aceasta este rău. Să iubeşti tu, să dăruieşti iubirea ta; aceasta este după dreptate. De noi atârnă mântuirea. Dumnezeu o voieşte. Precum spune Sfânta Scriptură: Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2, 4).

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 304-305)






Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Sa iubim fara sa asteptam ceva in schimb – asa Il cunoastem pe Dumnezeu

Vizualizari: 932

Id: 5874

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.