www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Sa-L cunoastem din ce in ce mai bine pe Dumnezeu!

Sa-L cunoastem din ce in ce mai bine pe Dumnezeu!

Progresul revelaţiei privitoare la Dumnezeu, înfăţişat în Sfintele Scripturi, e paralel într-o mare măsură cu progresul nostru personal. Creştem în cunoaştere aşa cum au crescut strămoşii şi părinţii noştri.

Începem cu noţiunea unei Fiinţe Supreme. Pas cu pas, tot mai multe din însuşirile Sale se fac cunoscute minţii omeneşti, până ce revelaţia atinge puterea înfricoşătoare a lui Eu sunt pe Muntele Sinai, şi înţelegerea omului, chiar dacă încă nedesăvârşită, merge mai adânc decât cea a lui Moise (Facerea 22, 14). Un vast curent curge de-a lungul veacurilor, aducând o nouă cunoaştere a Divinului.

Cel Ce în Fiinţa Sa este dincolo de orice Nume Se descoperă pe Sine Însuşi fiinţelor raţionale create de El printr-o mulţime de Nume: Lumină, Viaţă, Înţelepciune, Frumuseţe, Bunătate, Adevăr, Sfânt, Veşnic, Atotştiutor, Atotputernic, Drept, Sfinţit; Mântuitor, Izbăvitor; şi multe altele. În şi prin fiecare din ele Dumnezeu, Cel Unul şi Nedespărţit, vine aproape de noi.

În acelaşi timp, nici unul din Numele Sale nu ne îngăduie să-L cunoaştem „aşa cum este”. Dar El continuă să Se descopere pe Sine Însuşi prin Nume.

(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 124-125)

Categoria: Articole

Cautare:

Sa-L cunoastem din ce in ce mai bine pe Dumnezeu!

Vizualizari: 690

Id: 7855

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.