Prin tragere de inimă, binele tău se socoteşte îndoit. Milostenia care se face cu strângere de inimă sau din constrângere este fără rod şi searbădă. Când facem binele, trebuie să sărbătorim şi să nu ne tânguim. Sau crezi că milostenia nu este obligatorie, ci benevolă? Oare socoteşti că nu este poruncă, ci sfat şi îndemn? Ce mult aş fi vrut şi eu să fie! Căci aşa o socoteam, dar m-a înspăimântat ceea ce spune Scriptura, despre cei pe care în ziua Judecăţii, Dreptul Judecător îi va pune de-a stânga Sa, ca pe capre, şi-i va osândi (Matei 25, 31-46). Aceştia nu vor fi osândiţi pentru că au furat, au desfrânat sau au săvârşit altceva din toate cele pe care nu le îngăduie Dumnezeu, ci pentru că nu au arătat grijă pentru Hristos, slujindu-le semenilor împovăraţi. Deci, cât mai este timp, să-L vizităm pe Hristos, să-L îngrijim, să-L îmbrăcăm, să-L adăpostim, să-L cinstim.
Nu numai cu hrană, aşa cum fac unii, nu numai cu miruri, precum Maria, nu numai cu mormântul, aşa cum a făcut Iosif din Arimatheea, nu numai cu îngropăciunea, aşa cum a făcut bunul Nicodim, nu numai cu aur, smirnă şi tămâie, aşa cum au făcut mai înainte magii. Deci, pentru că Domnul tuturor vrea milă şi nu jertfă, şi pentru că milostivirea este mai bună decât jertfa miriadelor de miei bine hrăniţi, să I-o aducem prin cei care au nevoie, prin cei care astăzi se află în locul înfricoşător, ca să ne primească în Împărăţia Cerească, atunci când plecăm din lumea aceasta şi mergem la Domnul nostru Hristos, Căruia Se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
Sfântul Grigorie Teologul
Glasul Sfinţilor Părinţi, Editura Egumeniţa, 2008, p. 383-384
Sursa: www.altarulcredintei.md
.Categoria: Articole
Cautare:
Sa-L vizitam pe Hristos, sa-L imbracam, sa-L adapostim, sa-L cinstim…
Vizualizari: 735
Id: 24666
Imagine:
Share:
Mai inainte insa de-ai increstina pe altii, fii tu crestin adevarat
Pentru cei care sufera de frica exagerata de boala
De ce ingaduie Dumnezeu urgii asupra Dreptei Credinte…?
Ne place sa fim ortodocsi numai cu numele
Sunt putred mucegai inaintea Ta Maicuta
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.