Acum este încă timp pentru îngrijorare, pentru osteneală, pentru schimbare, alergătură şi luptă. Şi fericit este cel care până la sfârşit nu şi-a pierdut nădejdea lui. Dar mai fericit este cel care s-a luptat şi pentru sine şi pentru aproapele său, pentru că această faptă, să alerge cineva în ajutorul aproapelui, Îl mulţumeşte cel mai mult pe Mult Milostivul Dumnezeu. Aceasta doreşte şi pofteşte; să ne facem bine unul altuia, şi în viaţa de aici, şi după moarte. Dacă n-ar fi primit un asemenea lucru, nu ne-ar fi dat îndreptăţirea să-i pomenim pe cei morţi la Dumnezeiasca Liturghie, şi să le facem parastasele, la trei zile, nouă zile, patruzeci de zile şi un an, aşa cum fără nici o împotrivire le primeşte Biserica şi le ţine fără reţinere poporul credincios.
Adică, dacă acestea însemnau o batjocură fără câştig şi fără folos, oricum i s-ar fi descoperit vreunuia dintre mulţii sfinţi, purtători de Dumnezeu, patriarhi, părinţi şi învăţători, să oprească înşelăciunea. Nici unul dintre ei, însă, n-a încercat vreodată să desfiinţeze parastasele. Dimpotrivă, toţi au consimţit şi, astfel, în fiecare zi practica aceasta nu numai că se întinde şi prinde rădăcini, dar primeşte continuu şi adaosuri. (Sfântul Ioan Damaschin)
(Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 364-365)
Categoria: Articole
Cautare:
Sa ne facem bine unul altuia, si aici, si dupa moarte
Vizualizari: 754
Id: 5007
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.