Sa ne facem bine unul altuia, si aici, si dupa moarte

Acum este încă timp pentru îngrijorare, pentru osteneală, pentru schimbare, alergătură şi luptă. Şi fericit este cel care până la sfârşit nu şi-a pierdut nădejdea lui. Dar mai fericit este cel care s-a luptat şi pentru sine şi pentru aproapele său, pentru că această faptă, să alerge cineva în ajutorul aproapelui, Îl mulţumeşte cel mai mult pe Mult Milostivul Dumnezeu. Aceasta doreşte şi pofteşte; să ne facem bine unul altuia, şi în viaţa de aici, şi după moarte. Dacă n-ar fi primit un asemenea lucru, nu ne-ar fi dat îndreptăţirea să-i pomenim pe cei morţi la Dumnezeiasca Liturghie, şi să le facem parastasele, la trei zile, nouă zile, patruzeci de zile şi un an, aşa cum fără nici o împotrivire le primeşte Biserica şi le ţine fără reţinere poporul credincios.

Adică, dacă acestea însemnau o batjocură fără câştig şi fără folos, oricum i s-ar fi descoperit vreunuia dintre mulţii sfinţi, purtători de Dumnezeu, patriarhi, părinţi şi învăţători, să oprească înşelăciunea. Nici unul dintre ei, însă, n-a încercat vreodată să desfiinţeze parastasele. Dimpotrivă, toţi au consimţit şi, astfel, în fiecare zi practica aceasta nu numai că se întinde şi prinde rădăcini, dar primeşte continuu şi adaosuri. (Sfântul Ioan Damaschin)

(Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 364-365)

Categoria: Articole

Cautare: