Există în lume atâta suferință și atâtea rele, și atâta necunoaștere a lui Dumnezeu, care - după cum spun Sfinții Părinți - este cel mai mare păcat. Pentru aceasta ești dator să te rogi și să plângi. Atunci când creștinii „dorm”, preotul trebuie să-și pună mintea de strajă, adică să vegheze și să se roage Lui Dumnezeu, pentru poporul Său. Ca preot, ai și mai mare îndatorire de a te ruga pentru ceilalți, deoarece tu ești acela căruia i-a încredințat Dumnezeu pe poporul său. Câți oameni se risipesc! Câți sunt în pragul sinuciderii! Câți sunt pe punctul de a comite crime îngrozitoare! Câți sunt deznădăjduiți în nevoi! Trebuie să rostim Rugăciunea lui Iisus, pentru toți acești oameni. „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-i pe robii Tăi” sau „pe robul Tău” - pomenindu-i numele, dacă te rogi doar pentru cineva anume. După aceea ar trebui să continuăm fără să menționăm numele. Dumnezeu știe pentru cine ne rugăm. Nu trebuie să ne gândim nici la problemele care-i frământă. Spunem doar „miluiește pe robul Tău”. Părintele Ieroschimonah Paisie Olaru învăța pe ucenici să zică: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”, ca să ne izbăvească de egoism. Dar, rugăciunea pentru ceilalți, este un efort necesar și pentru alt motiv. Când ne rugăm pentru altcineva, imediat primim lămuriri de la Dumnezeu, despre ceea ce are în special nevoie și putem lucra efectiv pentru mântuirea lui. Inima devine foarte sensibilă și nespus de ageră în recunoașterea diavolului și, în acelașii timp, își trage multă putere din rugăciune, pentru a alunga pe cel rău din ea. Astfel devine un receptor al Duhului Sfânt. (Extras din Ierod. Cleopa Paraschiv, Arhim. Mina Dobzeu, Rugăciunea lui Iisus, Editura Agaton, Colectia „Rugul aprins”, Făgăraș, 2002)
Categoria: Articole
Cautare:
Sa ne rugam pentru ceilalți cu Rugaciunea lui Iisus!
Vizualizari: 794
Id: 3882
Imagine:
Share:
Tanarul inviat din Nain și calea noastra catre Hristos
Fiecare cuvant dintr-o rugaciune e important ‒ roaga-te cu mintea adunata!
Rugaciunile de la strana se citesc neutru, fara sentimentalisme
Cat sunteti in viata, rugati-va neaparat pentru cei apropiati
Purtam crucea care mantuiește sau traim impotrivindu-ne?
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.