Sa ne temem de Domnul si sa nu ne temem de ce ne va face noua omul

Cel ce vrea cu adevărat să-L iubească pe Domnul să se nevoiască să călătorească în frica de Dânsul; din această dragoste se naşte frica de Domnul şi ca un văl izbucneşte văpaia din cărbuni. Când dragostea cea dumnezeiască se stinge din inimile noastre şi pier bunătăţile cele nespuse pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe Dânsul şi nu suntem îndestulaţi a le ţine în inimile noastre, atunci să ne aducem aminte de puterea şi de dragostea Lui; căci tare şi nebiruit este şi cine se va scoate din mâinile Acestuia Care a gătit focul nestins şi întunericul cel osebit, Cel Ce nu caută la faţă, ci fie bogat, fie sărac, tânăr sau bătrân, pe toţi întocmai după faptele lor îi va judeca (Evrei 21)? Cel Ce va judeca lumea, Domnul puterilor, Izbânditorul, răsplătind va răsplăti fiecăruia după faptele lui, precum şi proorocul grăieşte că se va şti atunci şi inima celor mai înţelepţi şi îndrăzneţi vădită de graiul acela ce va zice Domnul: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic“ (Mt. 25). Să ne temem dar de graiul Acestuia greşind noi, că Acela vede toate ca un văzător a toate şi puternic izbânditor. Că înfricoşat lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului Celui Viu, care poate să arunce în gheena şi sufletul şi trupul. Să ne aducem aminte de ziua aceea a Judecăţii şi a focului care mănâncă pe toţi cei ce se împotrivesc lui Dumnezeu. Să ne învăţăm şi să ne înţelepţim mai înainte de vremea răspunsului şi să ne fie nouă începerea unei înţelepciuni ca aceasta; frica de Domnul, care este izvor de viaţă şi face a se abate de la laturile morţii, ca un vânt oarecare ce scoate văpaia focului din cărbuni, va aţâţa dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre. Deci cum să nu-L iubim pe Acesta Care găteşte muncă celor ce greşesc şi odihna şi împărăţia celor ce se pocăiesc? Şi se cade a ne teme de Dânsul nu ca de un chinuitor, ci ca de un Tată iubit, că de se va teme cineva aşa, acela şi iubeşte şi va fi iubit şi va începe a vieţui bine împlinind poruncile Domnului, după cum a grăit Domnul: „Oricine Mă iubeşte, cuvântul Meu păzeşte" Uoan 14, 15). Aşa sporeşte frica de Domnul (Sirah 25) şi cel ce se ţine de dânsa se aseamănă omului înţelept care îşi zideşte casa sa pe piatră, căci cu adevărat pe piatra cea tare duhovnicească îşi zideşte casa cel ce-şi pune frica de Domnul drept temelie prea adevărată faptelor sale; pentru că El este nădejdea tăriei, şi nici un vânt al năpastelor, nici râurile necazurilor sau orice val lumesc nu va putea să o răstoarne pe ea (Pilde 14). O, de ar fi o temelie ca aceasta în inimile noastre, de ar fi ca buna zidire în vreme bună să se pună, niciodată nu ar putea veni cineva cu atâta negrijă să încalce poruncile lui Dumnezeu şi ale cetăţii. Iar temându-ne de frică acolo unde nu este frică, nici lucru bun nu încetăm să vedem orice zăticnire; ba chiar sunt unii care răspund spre pierzare, grăind cu îndrăzneală: pe Dumnezeu Îl roagă, iar pe dracul nu-l mânia; pentru aceia mai mare osândă va fi. Că spre cumplită mânie a Domnului se aruncă pe sine, în mânia Acestuia Care nu numai bunătăţile cele vremelnice le ia, ci şi viaţa şi mărirea în ţărână o sălăşluieşte şi trupul şi sufletul împreună spre munca diavolului îl trimite. Să ne temem dar de Domnul şi să-L iubim pe El, Cel ce este peste toţi; să nu grijim de mânia drăcească, fiindcă niciodată diavolul nu e milostiv. Să ne temem de Domnul şi să nu ne temem de ce ne va face nouă omul, că aceasta spre cinstea noastră va fi pentru că nu este mai mare cel ce a aflat înţelepciune decât cel ce se teme de Domnul.

(Povățuiri creștine pentru tineri, Colecție îngrijită de Ignatie Monahul, Editura Anastasia, București, 2001, pp. 224-225)

Categoria: Articole

Cautare: