Acelora care fură, vin diavolii şi rup din cămaşa sufletului, la unii de sus până jos. La judecată va căuta să apropie bucată de bucată însă nu vor sta, iar Mântuitorul, Maica Domnului, Sfinții Apostoli şi toţi sfinţii şi îngerii privesc la goliciunea acelui suflet. Diavolii rup din cămaşa sufletului, cum ai rupt şi tu din munca aproapelui tău. Dacă ai mărturisit păcatul şi ai întors ceea ce ai furat, ţi-ai cerut iertare de la cel pe care l-ai păgubit, ai făcut canon de căinţă şi te-ai hotărât că nu mai săvârşeşti păcatul, atunci, Dumnezeu trimite pe îngeri să te îmbrace cu o îmbrăcăminte nouă. (Arhimandrit Ilarion Argatu, 445 Răspunsuri duhovniceşti la întrebările credincioşilor, Editura Mila Creştină, Fălticeni, 2005, p. 129)
Categoria: Articole
Cautare:
Sa nu furi niciodata din munca aproapelui!
Vizualizari: 722
Id: 4265
Imagine:

Share:
Cuvantare la pomenirea Sfintilor sapte Mucenici Macabei si a maicii lor Solomoni
Semnul Sfintei Cruci - datina apostoliceasca
Sa nu faceti crucea stramba sau din fuga, ca rade dracul de se prapadeste!
Parintele Porfirie despre Cruce si smerenie
Sa fii un om al crucii lui Hristos!
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|