Nu avem voie să ne gândim niciodată că suntem mântuiţi, nici măcar la sfârşitul vieţii nu putem fi siguri de acest lucru. Diavolul nu doarme, el îşi face lucrarea ziua şi noaptea, încercând din răsputeri să ne pustiască viaţa duhovnicească. Este posibil ca noi nici măcar să nu observăm cum el seamănă seminţe de îndoială şi de cârtire, de lene şi de îngâmfare, de judecare a aproapelui, toate acestea fiind ispite lumeşti, despre care ne avertizează Domnul. Acestea ne strică, ne demoralizează. Iar diavolul doar atât aşteaptă, nu se retrage. Părând că ne slobozeşte, ne trimite o mare ispită exact în momentul când temelia noastră deja se clătină. Poate că ni se dă greu rugăciunea sau petrecerea în ascultare. Ne par a fi o osteneală mult prea grea. Sau poate ne iubim exagerat independența, nu ne place când cineva ne spune ceva, nu cunoaştem smerenia. Şi iată, când aceste „mărunţişuri” reuşesc să ne şubrezească temelia credinţei, cineva ne spune ceva şi acest lucru devine ultima picătură. Răbufnim: „Ajunge! Îmi este suficient! Nu mai vreau aşa!”. Credem că problema o reprezintă ce ni s-a spus. Dar nu, toate s-au petrecut, deoarece de la bun început am refuzat să petrecem în ascultare, de la început am făcut ce ne dicta bunul plac. De aceea, diavolului i-a fost uşor să ne înfrângă. El pur și simplu a scos o pietricică de la temelia credinței noastre și toată clădirea s-a prăbușit. Iar noi, din pricina mândriei, suntem prea neghiobi ca să înțelegem felul în care ne-a păcălit. Tocmai din cauza mândriei am pierdut comoara care ne-a fost destinată. (Schiarhimandritul Ioachim Parr, Să nu preferi nimic iubirii lui Hristos, volumul I, Editura Egumeniţa, 2015, Galaţi, pp. 28-29)
Categoria: Articole
Cautare:
Sa nu gandim niciodata ca suntem mantuiti
Vizualizari: 711
Id: 3677
Imagine:
Share:
Care este singurul pacat care nu poate fi vreodata iertat?
Raspunsul la intrebarea „Care este sensul vieții?”
Mergeți la medic, pentru sanatatea trupului, dar ingrijiți și sufletul!
Incredinteaza-I lui Dumnezeu toate grijile tale!
Cel ce-și pune nadejdea in bani, Il uita pe Dumnezeu
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.