O, cum ar trebui să avem întotdeauna în faţa noastră exemplele mântuitoare din viaţa sfinţilor! Aceştia s-au păzit cu grijă de păcatul judecării. Într-una din vizitele mele la marele păstor al Bisericii Ruse, părintele Ioan din Kronstadt, am discutat cu un bătrânel binevoitor, părintele diacon al catedralei „Sfântul Andrei”. El mi-a spus că Părintelui Ioan, mai mult decât orice, nu-i plăcea să-i judece pe oameni. Când, de faţă cu el, unii începeau să-i judece pe alţii, el încerca să schimbe vorba. Când însă nu reuşea, îi spunea interlocutorului: „Să nu-i judecăm pe alţii, noi înşine avem neajunsuri. Să ne gândim numai la păcatele noastre”.
Odată, când era încă în anii tinereţii, Părintele Ioan a fost chemat la judecătorie, în calitate de martor. Era învinuită pentru unele fapte penale o persoană cunoscută în întreg oraşul Kronstadt. Părintele Ioan a vorbit însă despre el numai lucruri bune. La întrebarea judecătorilor, dacă numai el este singurul locuitor al oraşului care nu cunoaşte ce învinuiri i se aduc acuzatului, marele păstor a răspuns că despre învinuit nu cunoaşte nimic rău şi, în afară de aceasta, el mărturiseşte aşa, fiind preot. Zicând acestea, a ieşit din sala de judecată. Unii dintre coslujitorii părintelui Ioan îl înşelau, îl huleau şi-i pricinuiau mult rău. Dar el tăcea, niciodată nu se plângea nimănui, nu-i judeca şi răbda totul.
(Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia, Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti, 2007, pp. 161-162)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Sa nu-i judecam pe altii, noi insine avem neajunsuri!
Vizualizari: 776
Id: 11655
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.