Înţelegând scurtimea vieţii noastre pământeşti şi deşertăciunea tuturor agonisitelor şi întâietăţilor pământeşti, să ne întoarcem ochii cei gândiţi de la privirea stăruitoare a frumuseţii ce amăgeşte şi vrăjeşte a lumii acesteia, spre priveliştea morţii ce ne aşteaptă.
Să ne plângem la bună vreme; să ne spălăm, să ne curăţim prin lacrimi şi prin mărturisire de păcatele noastre, ce sunt înscrise în cartea stăpânitorului acestei lumi. Să agonisim harul Sfântului Duh - această pecete, acest semn al alegerii şi al mântuirii: avem neapărată trebuinţă de el pentru a umbla fără împiedicare prin întinderea văzduhului şi pentru a dobândi intrare pe porţile cerului în locaşurile cereşti. Să folosim avuţia cea nedreaptă (Lc., 11) - aşa numeşte Evanghelia, datorită căderii noastre, orice avere pământească - pentru a dobândi comorile cereşti prin împărţirea îmbelşugată de milostenie. Să folosim viaţa noastră pământească, acest mare dar al lui Dumnezeu, după menirea pe care El i-a dat-o: pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, pentru a ne cunoaşte pe noi înşine, pentru a ne rândui soarta cea veşnică.
Să nu pierdem vremea; să ne folosim de ea aşa cum trebuie: nu o vom mai primi încă o dată; pierderea ei nu poate fi acoperită de nimic. Surghiuniţi din rai! Nu pentru distracţii, nu pentru serbări, nu pentru jocuri ne aflăm pe pământ, ci pentru a omorî prin credinţă, pocăinţă şi cruce moartea care ne-a omorât şi pentru a ne câştiga din nou raiul pe care l-am pierdut.
(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvânt despre moarte, traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlad, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, pp. 172-173)
Categoria: Articole
Cautare:
Sa nu pierdem vremea!
Vizualizari: 727
Id: 22281
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.