- Este suficient să te spovedeşti doar la un singur duhovnic? Ce părere aveţi despre faptul de a avea mai mulţi duhovnici, de a căuta un duhovnic care ţi se pare cel mai bun?
- E foarte greu de ştiut! Eu, personal, cred că nu trebuie neapărat să te spovedeşti la un singur duhovnic, după ce te-a pus un duhovnic pe cale bună. Vin atâţia oameni la spovedit, care nu ştiu ce să spună, în sensul că nu-i interesează, nu iau aminte la sufletul lor. Dar sunt şi oameni care trăiesc o viaţă superioară şi n-au ce spune, la drept vorbind! Pentru că lucrurile nu-s chiar aşa, cum zic unii: “Părinte, la tot pasul păcătuim!”. Nu-i adevărat! Păcatul este încălcarea legii lui Dumnezeu cu deplină voinţă şi ştiinţă. Şi-atunci, dacă totuşi faci nişte lucruri negative, să zicem, nu toate-s păcate! Păcate sunt acelea când, de exemplu, ştii că nu trebuie să furi şi furi. Atunci e păcat! Dar dacă faci o greşeală, e altceva; de exemplu, dacă nu ştii că-n 29 august este zi de post şi mănânci de dulce. Dacă-ţi atrage cineva atenţia: “Măi frate, fii atent că astăzi este post”, altă dată eşti atent şi posteşti. Asta-i greşeală, nu păcat, pentru că n-ai urmărit tu să faci un rău.
Mai sunt unele insuficienţe, unele neputinţe, întrelăsări, oamenii n-au ce spune, la drept vorbind, după ce s-au pus o dată pe cale bună. Şi-atunci, dacă vrea să primească dezlegare şi să se-mpărtăşească, se poate spovedi la orice duhovnic, numai să aibă grijă să n-ajungă la unul mai aspru decât cel care îi e duhovnicul propriu-zis. Şi, în cazul acesta, nu e neapărat să te spovedeşti la un singur duhovnic. Eu aşa am procedat totdeauna cu oamenii care au fost îndrumaţi de mine şi care s-au pus odată pe rânduială bună, le-am spus: “Poţi să te spovedeşti la orice duhovnic; de câte ori doreşti, te spovedeşti. Nu trebuie să vii până la mine la Sîmbăta să te spovedesc eu, după ce te-am pus pe cale bună”.
Să ştiţi că duhovnicii îs ca doctorii. Fiecare are o altă opinie până la urmă.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 50)
Categoria: Articole
Cautare:
Sa stiti ca duhovnicii is ca doctorii
Vizualizari: 722
Id: 9186
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.