Apostolul ne povăţuieşte: „Ucideţi mădularele voastre cele pământeşti” (Coloseni 3, 5). Să stingem, deci, pofta cea rea, să înăbuşim mânia, să ucidem invidia, să dezrădăcinăm toată patima. Aceasta este, jertfa vie” (Romani 12, 1), jertfa care nu ajunge cenuşă, care nu se împrăştie în chip de fum, care nu are nevoie de foc şi cuţit. Focul şi totodată cuţitul acestei jertfe este Sfântul Duh.
Foloseşte şi tu cuţitul Duhului, ca să-ţi faci o crestătură în inimă. Taie şi aruncă tot ce este nefolositor şi vătămător. Şi deschide-ţi urechile să auzi cuvântul lui Dumnezeu, căci patimile şi dorinţele păcătoase nu-l lasă să intre în noi şi să rodească. Iubirea de arginţi nu ne îngăduie să ascultăm vreun cuvânt despre milostenie. Invidia ne împiedică să ascultăm învăţătura despre iubire. Şi fiecare patimă, în general, naşte indispoziţie pentru învăţătura de folos.
Să ucidem, aşadar, poftele viclene. Să ne eliberăm de patimi. Dacă vrem, ne vom lupta. Şi dacă ne vom lupta, vom izbândi, cu harul Domnului.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, p.47)
Categoria: Articole
Cautare:
Sa ucidem poftele viclene!
Vizualizari: 679
Id: 20427
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.