Sâmbetele Postului au şi o temă sau dimensiune secundară: aceea a morţii. Cu excepţia primei Sâmbete, care este prin tradiţie închinată Sfântului Teodor Tiron, şi celei de a cincea — aceea a Acatistului Bunei Vestiri — cele trei Sâmbete ce rămân sunt zile de pomenire obştească a tuturor celor care „întru nădejdea învierii şi a vieţii celei veşnice” au adormit întru Domnul. Această pomenire pregăteşte şi anunţă Sâmbăta din Săptămâna Patimilor. Această pomenire reprezintă nu numai un act de iubire, o faptă bună; ea este, de asemenea, o redescoperire esenţială a „lumii acesteia” ca muribundă şi moartă. În această lume suntem condamnaţi la moarte, aşa cum este într-adevăr şi lumea însăşi.
Dar în Hristos moartea a fost distrusă dinăuntru, şi-a pierdut după cum spune Sfântul Apostol Pavel „boldul”, a devenit ea însăşi o intrare într-o viaţă mai îmbelşugată. Pentru oricare dintre noi, această intrare a început în „moartea” noastră prin Botez, care face să fie moarte acelea din noi care sunt vii („căci voi aţi murit” — Coloseni, III, 3) şi vii acelea din noi care sunt moarte: întrucât „moartea nu mai există”. O deviaţie generalizată a pietăţii populare de la înţelesul adevărat al credinţei creştine a făcut din nou ca moartea să fie neagră. Aceasta este simbolizată în multe locuri de folosirea veşmintelor negre la înmormântări şi requiem-uri. Oricum, ar trebui să ştim că, pentru un creştin, culoarea morţii este albul.
Rugăciunea pentru morţi nu înseamnă doliu şi nicăieri nu este aceasta mai bine vădită decât în relaţia dintre pomenirea obştească a morţilor în Sâmbetele în general şi în Sâmbetele Postului Mare în special. Din cauza păcatului şi a trădării, ziua luminoasă a Creaţiei a devenit ziua morţii; căci Creaţia „...a fost supusă deşertăciunii” (Romani, VIII, 20), a devenit ea însăşi moarte. Dar moartea lui Hristos a restaurat cea de a şaptea zi, transformând-o într-o zi a re-creării, a biruinţei şi a distrugerii celor ce au făcut din lumea aceasta un triumf al morţii. Iar ultimul scop al Postului este de a restaura în noi „nerăbdarea descoperirii fiilor lui Dumnezeu”, care reprezintă miezul credinţei, dragostei şi nădejdii creştine. Prin această nădejde „am fost mântuiţi. Căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede nu mai e nădejde. Cum ar nădăjdui cineva ceea ce vede? Iar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm prin răbare” (Romani, VIII, 24—25). Strălucirea Sâmbetei lui Lazăr şi pacea luminoasă a Sfintei şi Marii Sâmbete sunt acelea care constituie înţelesul morţii creştine şi al rugăciunilor noastre pentru cei morţi.
(Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1995, pp. 77-78)
Categoria: Articole
Cautare:
Sambetele Postului Mare
Vizualizari: 838
Id: 15980
Imagine:
Share:
Crestinismul fagaduieste sa il imprieteneasca pe om cu Dumnezeu
Atunci cand spiritul de jertfa este lipsit de dreapta socotinta
O spovedanie buna este ca tu sa fii pe pozitia de a nu mai repeta pacatul
Osandirea de sine nu este indeajuns
Acuzarea pe nedrept
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.