Sarbatoarea Botezului lui Hristos – „Praznicul Luminilor”

În primii ani ai Bisericii creştine, o mulţime de idolatri îmbrăţişau creştinismul. La început, botezul lor se făcea doar în perioada dintre Paşte şi Rusalii. Mai târziu însă, când a apărut Sărbătoarea Botezului lui Hristos, o mare parte dintre catehumeni, cei mai mulţi fiind în vârstă, preferau să fie botezaţi în ajunul şi în ziua Epifaniei. În ajunul Sărbătorii se făceau pregătiri pentru Praznic, dar şi pentru botezul catehumenilor dispuşi să primească această Taină a Bisericii. Ei se numeau „luminaţi”, iar botezul lor, „luminare”. La miezul nopţii se sfinţea apa destinată botezului. Din aceasta primeau şi creştinii pentru casele lor, cum ne înştiinţează Sfântul Efrem şi Sfântul Ioan Gură de Aur. Multe botezuri în acei ani se săvârşeau în noaptea praznicului. De obicei, catehumenii mergeau acolo cu făclii albe. Era şi aceasta o formă exterioară a simbolurilor schimbării şi iluminării duhovniceşti. Catehumenii care mergeau pentru botez, dar şi creştinii care veneau să se împărtăşească pentru prima oară ţineau lumini aprinse, lumânări, făclii şi torţe. Aşadar, pretutindeni stăpânea lumina, de aceea şi sărbătoarea a primit numirea de „Praznicul Luminilor”. În spaţiile sfinte unde se săvârşeau botezurile exista şi o reprezentare simbolică a prezenţei Duhului Sfânt. În acei ani, se agăţa de acoperişul baptisteriului un porumbel de aur sau argint, înlăuntru căruia se păstra şi Sfântul Mir.

Şi copiii care cântau colinde în noaptea Botezului erau îmbrăcaţi în alb, purtau veşminte albe şi ţineau făclii aprinse. Înconjurau cetatea sau satul, psalmodiind toată noaptea. În epoca bizantină, la Praznicul Epifaniei copiii cântau:

Astăzi zidirea se luminează

Şi prăznuieşte, se umple de desfătare

Căci Ioan Înaintemergătorul a venit din pustiu

Ca să-L lumineze pe Domnul.

După ce înconjurau cetatea, cântând colinde, copiii se întorceau în biserică, unde se săvârşeau botezurile şi rămâneau acolo până în zori.

În ritualul de bază al Praznicului Luminilor intra şi sfinţirea apelor. Prin afundarea crucii: „se botează şi se sfinţesc apele”, acestea dobândesc putere curăţitoare. Preotul se roagă pentru cei care se vor stropi şi vor bea apă sfinţită, ca ea să fie „spre curăţirea întinării trupului şi a sufletului”.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumeniţa, 2007, pp. 173-174)

Categoria: Articole

Cautare: