Toată lucrarea sufletului omului trebuie să aibă drept temelie iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, trebuie să fie cu totul adăpat de iubire şi dirijat numai prin ea. Scopul ultim a toată lucrarea trebuie să fie împărăţia cerurilor, după învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, care porunceşte „căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui” (Matei 6,33). Numele lui Dumnezeu trebuie să sfinţească toate faptele omului, fapte care trebuie să fie numai arătarea voinţei dumnezeieşti. Aceasta este lucrarea firească a sufletului, scopul existenţei sale căutarea adevărului. Chiar şi păgânii recunoşteau acest ţel al lucrării sufletului, căci iată ce spune filozoful Platon: „Scopul unic al vieţii omului trebuie a fi posesiunea adevărului!". Aşadar această cugetare este înnăscută omenirii.
(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, p. 335)
Categoria: Articole
Cautare:
Scopul ultim a toata lucrarea trebuie sa fie imparatia cerurilor
Vizualizari: 689
Id: 9885
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.