Semnificatia teologica a psalmului 140 de la Vecernie

Psalmul 140, de la începutul slujbei Vecerniei, își propune să ne aprindă de dragoste față de Dumnezeu, să ne trezească sufletul și să nu-l lase să se apropie de El decât după ce L-a îmbrățișat cu foc și după ce s-a umplut de bucurie și milă, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur (Omilie la psalmul 140).

Scopul pentru care acesta a fost așezat în slujba de seară nu este dat de referința textului, la „jertfa de seară”, ci este reprezentat de un motiv mai profund, pur spiritual - fiind consacrat de părinții bisericești ca fiind un leac izbăvitor, un mijloc de ispășire, de curățire a toată murdăria sufletească pe care am adunat-o în timpul zilei, prin neputințele noastre.

Încă din primul verset al psalmului, „Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă” (Ps. 140, 1), se arată limpede caracterul de rugăciune al său. Strigarea aceasta despre care vorbește Psalmistul nu trebuie înțeleasă ca fiind intensitatea ridicată a vocii, căci nu prin aceasta ne facem auziți lui Dumnezeu, ci este strigătul lăuntric al sufletului înflăcărat de iubire, suspinul interior pornit dintr-o inimă plină de durere și regret pentru mulțimea păcatelor săvârșite. O astfel de strigare către Dumnezeu este una care să nu lase loc gândurilor lumești în mintea noastră, ci să ne fie îndreptată doar spre Domnul. Căci El Însuși a zis să căutăm mai întâi Împărăția Lui și toate cele de trebuință ale vieții pământești se vor adăuga nouă, negreșit (Matei 6, 33). Rugăciunea este o armă puternică și, chiar și în ciuda mulțimii păcatelor noastre, prin ea putem săvârși lucruri mari și minunate dacă ne rugăm cu căldură - acea căldură care face ca rugăciunea să nu fie o formă goală, neroditoare, ci o convorbire reală, o comuniune cu Dumnezeu cel viu și atotprezent.

„Jertfa cea de seară” de care pomenește psalmul era, în vechime, reprezentată de tămâierea bine mirositoare ce se făcea în Cortul Sfânt evreiesc. Rugăciunea noastră trebuie să se ridice spre Dumnezeu ca această jertfă, plecată dintr-o inimă învăpăiată de iubire și de râvnă - sufletul nostru fiind ca o cădelniță cu foc arzător, încins de o dragoste arzătoare.

Categoria: Liturgica

Cautare: