www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Semnul vazut al dragostei de Dumnezeu...

Semnul vazut al dragostei de Dumnezeu...

Ar fi o greşeală să înţelegem din cuvântul Domnului că dragostea faţă de aproapele stă numai în milostenia trupească. Milostenia este semnul văzut al dragostei de Dumnezeu şi faţă de aproapele şi cine o are, împlineşte toată virtutea. Împreună cu milostenia are şi celelalte virtuţi. Şi iarăşi am greşi dacă, văzând preţuirea cea mare pe care o dă Domnul milosteniei, am socoti că toate celelalte fapte bune, mucenicia, rugăciunea, ostenelile pentru virtute vor fi trecute cu vederea. Toate vor fi cântărite şi răsplătite: faptele, cuvintele, gândurile. Dar în preţuirea aşa de mare dată unor fapte aşa de simple, se ascunde o taină de mare pogorământ şi de dragoste de oameni din partea lui Dumnezeu.

Acestea reprezintă preţul cel mai scăzut de mântuire ce se cere omului, ca să nu rămână nici un om pe lume care să spună că nu a putut să se mântuiască, ştiind că nu se află om pe pământ care să nu poată săvârşi asemenea fapte de milostenie.

Viaţa pământească este un mare dar al lui Dumnezeu. Ea este scurtă, dar cu ea putem agonisi veşnicia. „Puţină este osteneala, dar veşnică odihna”, ziceau Părinţii. Tot binele pe care îl facem acum va merge cu noi şi ne va bucura în veşnicie. De aceea, cugetarea la înfricoşătoarea Judecată este izvor de mare putere sufletească, ne smulge din nepăsare şi ne îmboldeşte spre toată fapta bună. Despre Sfântul Macarie cel Mare se spune că era slab şi uscat ca o smochină. „De ce, Părinte, îl întreabă un frate, eşti mereu slab, şi când posteşti şi când mănânci?”. La care, Cuviosul răspunde: „Cociorva cu care întorci lemnele este toată pârlită şi arsă. Tot aşa mănâncă trupul omului, cugetarea la înfricoşata Judecată”.

Pomenirea morţilor este un prilej de faptă bună şi de a ne arăta dragostea faţă de Dumnezeu prin dragostea faţă de cei adormiţi. Dacă cei vii ne pot întoarce aici dragostea şi bunăvoinţa arătată lor, cei plecaţi din viaţă nu o mai pot face şi răsplata ne rămâne întreagă. Dar pomenirea morţilor este totodată şi un îndemn de cugetare la moarte, pe care Sfinţii Părinţi o socotesc cea mai înaltă filosofie şi foarte prielnică smereniei, rugăciunii şi pocăinţei.

Meditarea la zădărniciile vieţii pământeşti, la scurtimea vieţii noastre, la stricăciunea vieţii omeneşti, ne trezeşte din nepăsare, ne duce la căinţă şi îndreptare. „Cugetă la cele mai de pe urmă ale tale, ne îndeamnă Sfântul Ioan Scărarul, şi în veci nu vei greşi”.

(Protos. Petroniu Tănase, Ușile pocăinței, Editura Trinitas, p. 28-29)

Categoria: Articole

Cautare:

Semnul vazut al dragostei de Dumnezeu...

Vizualizari: 772

Id: 23388

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.