Sensul comuniunii personale – fata catre fata, de la persoana la persoana

Trăim într-o societate tot mai rece şi mai marcată de singurătate. De aceea, în calitatea noastră de creştini, suntem chemaţi să reafirmăm sensul comuniunii personale. Trebuie să ne opunem stăpânirii maşiniste. Într-o zi, cineva s-a dus la psihiatru. Acesta i-a zis „Mă concentrez mai bine dacă nu vă privesc în faţă. Întindeţi-vă pe canapea, iar eu voi sta în spatele acestei draperii”. După un timp, simţind o prea mare linişte în spatele draperiei, pacientul devine suspicios. S-a ridicat şi, mergând în vârful picioarelor, a dat încetişor draperia deoparte. Bănuiala sa era întemeiată. Acolo era într-adevăr un scaun, dar pe el se afla un casetofon care-i înregistra spusele. Psihiatrul dispăruse prin uşa aflată în spatele scaunului. Pacientul nu s-a tulburat prea tare deoarece îşi avea povestea vieţii înregistrată pe o casetă, căci o spusese de mai multe ori diferiţilor psihiatri pe care-i consultase. Şi-a scos propriul casetofon din servietă, a instalat caseta, l-a pus pe canapea, i-a dat drumul şi a plecat să bea o cafea într-o cafenea aflată pe cealaltă parte a străzii. Aici l-a găsit şi pe medic cu un pahar în faţă. S-a apropiat şi s-a aşezat la aceeaşi masă. „Păi, a protestat psihiatrul, aici ar trebui să fiţi? Nu pe canapeaua din cabinet povestindu-vă viaţa?”. „Nu vă faceţi griji, i-a răspuns pacientul, casetofonul meu vorbeşte casetofonului dumneavoastră”. Datoria noastră de creştini este tocmai afirmarea valorii supreme a părtăşiei directe, a întâlnirii reale, de la persoană la persoană, nu de la maşină la maşină. Faţă către faţă.

(Episcop Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, Editura Christiana, 1996, p. 42)

Categoria: Articole

Cautare: