Sensul milei

Mila, alături de dragoste, este o condiţie care nu poate lipsi unei adevărate vieţi spirituale. Prezenţa ei în om este un semn al unor frumuseţi prea tari pentru a fi văzute cu ochiul trupesc. Mila în viaţa de aici mărturiseşte că undeva există o altă viaţă, o lume pură şi luminată.

Mila pentru a fi înţeleasă, trebuie privită alături sau, mai bine zis, legată de dragoste; ea este un aspect al dragostei şi o consecinţă a ei. Mila se naşte din dragoste pură prin apariţia unui nou element: suferinţa. Mila se manifestă într-o atmosferă de suferinţă.

Am spus că dragostea înseamnă unire, trăire armonioasă într-o lume care biruie, care se bucură. În timp ce dragostea este dăruire şi legătură în bucurie, mila este dăruire şi legătură în suferinţă. Pentru aceasta, mila a fost numită compătimire.

Câtă tristeţe încearcă privirea noastră în faţa unei fiinţe părăsite, a unei fiinţe care nu-şi mai poate duce pe umerii prea slabi povara zilelor. E o încercare dureroasă să-ţi vezi fratele în suferinţă, să vezi cum îl roade încet întunericul, să simţi cum îl apasă răspunderea destinului şi a naturii sale căzute. Acest lucru, noi nu-l putem privi din afară. Nu putem, pentru că nu este o stare care ne-ar putea fi străină. Oricât de sus ne-am afla în ordinea valorilor morale, tot făpturi neîmplinite suntem şi deci, supuşi suferinţei. Semnificaţia şi înclinarea adânc simţită în viaţă de a avea milă, de aici se desprinde. Nu putem fi străini faţă de suferinţa altuia pentru că avem aceeaşi fire şi acelaşi destin. Om cu om – frate de destin; trebuie deci să trăim în altul, să ne însuşim suferinţa altuia. Durerea lui înseamnă durerea fiecăruia dintre noi. Acesta este puctul cel mai înalt al dragostei de om şi făptură.

(Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, pp. 92-93)

Categoria: Articole

Cautare:

Sensul milei

Vizualizari: 699

Id: 10414

Imagine:

Share: