Mulți invocă faptul că slujbele sunt prea lungi, inclusiv Sfânta Liturghie, pentru a nu merge la Biserică. E de ajuns rugăciunea pe care o facem acasă?
Rugăciunea pe care o facem acasă este foarte bună. Dar, dacă noi nu iubim Biserica, apoi eu nu știu la ce ne folosește. Nu știu ce ne vom face noi cu rugăciunea aia de acasă. Ce înseamnă asta? Ce-ar fi însemnat: Noe își face corabia, iar unii se apucă și își fac de-a lor butoaie, cu care se vor salva pentru că vine potopul. Vino și urcă aici, e mai sigur. Nu faci tu cu o scândură vapor de mântuire, corabie dintr-o scândură nu prea faci...
Cel care nu iubește Biserica, cel care nu iubește Liturghia, să nu se amăgească el că se roagă. Nu știu ce duh îl învață pe el rugăciunea aia, dacă el nu iubește Liturghia. Nu poate fi așa ceva. Cum poate fi așa ceva? Ce rugăciune e aia? Rugăciunea, dacă este dreaptă și făcută către Dumnezeu, și Duhul Lui îl cercetează pe om, primul loc unde îl va duce va fi Biserica: „Domnul este în sălașul Său cel sfânt”. Acolo îl va duce, de se va ruga cineva drept. Primul loc! Dar dacă rugăciunea lui nu-l duce acolo, iertați-mă, dar sunt atâția care spun că se roagă, „dar nu tot cel ce spune Doamne, Doamne! va fi primit”, ne spune Hristos.
Prin urmare, așa să ne măsurăm calitatea rugăciunii noastre: dacă ea ne duce în Casa Domnului, acolo unde El sălășluiește, acolo unde El Însuși vine, Se jertfește, acolo unde frații noștri se roagă împreună, că unde-s doi sau trei și El este între noi.
(Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, pp. 42-43)
Categoria: Articole
Cautare:
Sfanta Liturghie este cununa tuturor rugaciunilor
Vizualizari: 757
Id: 4409
Imagine:
Share:
Unde duce grija exagerata pentru bunurile pamantesti
In biserica nu sunt oameni drepti ori pacatosi, ci oameni care vor mantuirea!
Crucea – de la suferinta, la bucurie
Sa-L chemam pe Dumnezeu sa vindece inima noastra
Participarea la Sfanta Liturghie – cea mai curata jertfa
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.