Sfanta Mahrama a Domnului

Deși nu are nici o atestare evanghelică sau apostolică, Sfânta Mahramă datează încă din timpul vieții pământești a Mântuitorului și este legată de o vindecare miraculoasă a regelui Abgar al V-lea al Edesei.

Cel dintâi care ne vorbește despre acest eveniment este istoricul Eusebiu de Cezareea. Astfel, din lucrarea sa „Istoria Bisericească” aflăm că regele Edesei îi trimite lui Hristos, prin curierul său Anania, o scrisoare, în care Îl roagă să vină la el și să îl vindece de lepră. Mântuitorul îi trimite răspuns că nu poate veni, dar că imediat după Înălțarea Sa la cer, Îl va trimite pe unul din ucenicii Săi să-l vindece.

Mai multe detalii despre acest eveniment, dar și prima mențiune a existenței Sfintei Mahrame o găsim într-un document al secolului al V-lea, numit „Doctrina lui Addai”. Addai (†541), episcop al Edesei, istorisește că Abgar trimite un pictor să zugrăvească chipul lui Hristos. Pictorul îl găsește pe Hristos predicând mulțimilor dar, când să se apuce de portret, își dă seama că este incapabil de acest lucru, din cauza luminii puternice ce izvora de pe fața Lui. Atunci, Hristos, își imprimă chipul pe o pânză, pe care o trimite regelui, spre vindecare de boala ce îl chinuia.

În secolul al VI-lea, un scriitor bisericesc, Evagrie, menționează într-una din lucrările sale despre icoana trimisă regelui Abgar, numindu-o „icoana făcută de Dumnezeu”. În timpul perioadei iconoclaste, Sfântul Ioan Damaschin amintește de această icoană, iar în 787 Părinții Sinodului al VII-lea Ecumenic fac referire la ea în mai multe rânduri. Originalul s-a pierdut în negura vremii, însă ni s-au păstrat nenumărate copii.

Categoria: Liturgica

Cautare: