Că „omul trebuie să se retragă în cetatea dreptei socoteli” e scris în Scrierea despre Botez a Sfântului Marcu Ascetul şi, tot acolo, că acolo mintea ca preot trebuie să slujească pe masa sfântului altar, care este inima. Inima e masa sfântului altar în om, mintea e preotul care slujeşte la masa inimii, iar aceasta se realizează atunci când omul a intrat în cetatea dreptei socoteli, când a ajuns la un echilibru, când a ajuns la o stare sufletească care favorizează prezenţa lui Dumnezeu şi, mai ales, simţirea prezenţei lui Dumnezeu. Că nu-i destul să ştii că Îl porţi pe Hristos în inimă, dacă nu-L şi simţi. Dacă nu simţi prezenţa Lui, înseamnă că inima nu e simţitoare. Zic Părinţii cei duhovniceşti că ne-simţirea este cea mai gravă consecinţă a păcatelor. Ajungi la un fel de bătucire a lăuntrului şi nu mai simţi prezenţa lui Dumnezeu, nu te simţi în faţa lui Dumnezeu, nu simţi că Dumnezeu e de faţă, nu simţi că Dumnezeu vine către tine prin cuvântul Său, nu simţi că Domnul Hristos îţi vorbeşte direct, citind Sfânta Scriptură.
A fost la noi la mănăstire un episcop armean, împreună cu Mitropolitul Nicolae Mladin – Dumnezeu să-l odihnească! – şi spunea că la ei este o legendă: Sfântul Grigorie Luminătorul, cel care a încreştinat Armenia, a ieşit dintr-o scriere a lui, a ieşit dintr-o carte scrisă de el, ca să-l lămurească pe un copil care citea cartea şi nu o înţelegea. E foarte frumos, e foarte adevărat şi e foarte spre bucuria noastră faptul că se spune că Sfântul Grigorie, cel care a scris cartea, a ieşit din carte. Apoi să ştiţi că aşa cum a ieşit Sfântul Grigorie din carte, în legenda aceea, orice om care a scris o carte într-un fel iese din gândurile lui. Se ascunde în gândurile din carte şi iese la iveală atunci când citeşti cartea.
(Arhimandrit Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătăţire sufletească, Editura Agaton, pp. 138-139)
Categoria: Articole
Cautare:
Sfantul care a iesit din carte ca sa stea de vorba cu un copil
Vizualizari: 754
Id: 5355
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.