Acest ierarh sfînt şi purtător de Dumnezeu, Iosif cel Nou de
la Partoş, s-a născut pe la anul 1568, în oraşul Raguza Dalmaţiei, dintr-o familie
de creştini valahi. Din botez se numea Iacob. Rămî-nînd orfan de mic, mama sa
i-a dat o creştere aleasă, iar la vîrsta de 12 ani a fost trimis la Ohrida să
înveţe carte.
Cînd avea 15 ani, tînărul Iacob este chemat de Hristos la sfînta
nevoinţă călugărească, în Mănăstirea Maicii Domnului din localitate. După cinci
ani se duce la Muntele Athos şi intră în obştea Mănăstirii Pantocrator. Aici,
după aspre osteneli duhovniceşti, îmbracă schima marelui şi îngerescului chip
sub numele de Iosif.
La Pantocrator Cuviosul Schimonah Iosif "Valahul" s-a nevoit
mulţi ani de zile, împreună cu numeroşi alţi monahi greci, români şi macedoneni.
Acolo a deprins meşteşugul luptei duhovniceşti, postul desăvîrşit, privegherea
de toată noaptea, ascultarea şi smerenia. Apoi, făcîndu-se sihastru în pădurile
din împrejurimi şi mult ostenindu-se, a ajuns la măsura desăvîrşirii, învrednicindu-se
de la Dumnezeu de darul lacrimilor şi al rugăciunii neadormite care se lucrează
cu mintea în inimă. Pentru sfinţenia vieţii sale avea încă şi darul facerii
de minuni, vindecînd multe boli, îndeosebi pe cei ologi. Pentru aceasta era
chemat în multe mănăstiri atonite şi vindeca pe călugări de grele suferinţe
trupeşti.
Văzîndu-l umbrit de harul Duhului Sfînt, părinţii au chemat
în obşte pe Cuviosul Iosif Valahul şi, făcîndu-l preot, l-au rînduit duhovnic
al călugărilor din Muntele Athos. Şi era atît de iscusit povăţuitor de suflete,
încît ajunsese vestit la patriarhul de la Constantinopol. Pentru aceea a fost
rînduit egumen la Mănăstirea Sfîntului Ştefan din Adrianopol, pe care o conduce
cu multă în-ţelepciune şase ani. Apoi este numit egumen în Mănăstirea Cutlumuş
din Athos, renumită ctitorie a domnilor Ţării Româneşti, unde se nevoiau mulţi
călugări români şi macedoneni.
După ce formează numeroşi fii duhovniceşti, se retrage în linişte
în preajma Mănăstirii Vatoped. Dar, răposînd mitropolitul Timişoarei, românii
din Banat, călăuziţi de Duhul Sfînt, au ales păstor în locul lui pe Cuviosul
Iosif Valahul, deşi avea 80 de ani, fiind vestit în toate ţările balcanice şi
cinstit ca sfînt încă din viaţă.
În anul 1650 este hirotonit arhiereu şi aşezat în scaunul de
mitropolit al Timişoarei. Aici bunul păstor s-a dovedit mare apărător al Ortodoxiei,
mîngîind şi povăţuind către Hristos timp de trei ani de zile Biserica Banatului.
Căci era tare în credinţă, înţelept la cuvînt, blînd la inimă şi neadormit în
rugăciune. A făcut şi unele minuni spre lauda lui Dumnezeu şi alinarea suferinţelor
unor credincioşi, punînd mîinile pe capul lor şi rugîndu-se pentru ei. De asemenea,
a stins cu rugăciunea sa focul ce cuprinsese partea de apus a Timişoarei. Căci,
ieşind din biserică cu Sfintele Taine în mîinile sale şi rugîndu-se cu lacrimi,
îndată a trimis Dumnezeu o ploaie puternică şi s-a stins focul.
În anul 1653, Sfîntul Ierarh Iosif cel Nou se retrage la Mănăstirea
Partoş. Aici, mai trăind încă trei ani, în toamna anului 1656 îşi dă sufletul
în mîinile Marelui Arhiereu Iisus Hristos, fiind în vîrstă de peste 85 de ani.
Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat la 7 octombrie 1956 şi se face pomenirea
lui la 15 septembrie.
Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul părinţilor
noştri!
În această zi, pomenirea cuviosului Filotei Presviterul şi făcătorul
de minuni, care a prefăcut apa în vin, şi o piatră mare la alt loc a mutat-o
cu cuvîntul, al cărui cinstit trup la un an după moarte, doi preoţi vrînd să-l
ia pe el din mormînt, ca un viu şi-a întins mîinile şi i-a apucat de spate şi
a păşit de trei ori, şi încă a izvorît şi mir tămăduitor.
Şi pomenirea Sfîntului Mucenic Porfirie care fiind dintre saltimbanci
înaintea ochilor împăratului Iulian (361-363), urîtorul de Dumnezeu, rîzînd
de creştini, fiindcă era păgîn, a intrat în apă, ca şi cum ar vrea să se boteze.
Şi cînd s-a afundat, după chipul botezului creştinesc, cu chemarea numelui prea
Sfintei Treimi, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh, prin cea minunată
lucrare a darului lui Dumnezeu, din necredincios, după cum era, s-a schimbat
creştin şi mărturisindu-L pe Hristos; împăratul l-a chinuit foarte şi l-a tăiat
cu sabia pentru Hristos.
Pomenirea Sfîntului Mucenic Macsim, cel ucis de sabie, şi a
Sfintelor două fecioare Muceniţe care, prin sfîrşit de sabie şi-au pus capetele
lor, pentru dragostea Mirelui Celui fără de moarte, şi a Sfinţilor Mucenici
Teodot şi Ascliad care au fost chinuiţi pentru Hristos.
În această zi, aflarea moaştelor Sfîntului întîiului Mucenic
şi Arhidiacon Ştefan şi aflarea moaştelor Sfîntului Acachie, episcopul Melitinei.
